Probleme în spitalele COVID-19. Ce s-a întâmplat cu cei cu urna mobilă

Mari probleme pentru membrii secțiilor de votare atunci când s-au dus cu urnele în spitalele speciale pentru tratarea pacienților cu Covid-19.

Astăzi a avut loc votul pentru alegerile locale, în toată țara. Sute de mii de români au fost așteptați la urnele de vot pentru a-și alege primarii localităților, dar și președinții consiliilor județene și locale. În cazul persoanelor infectate cu Covid-19, care sunt spitalizate sau izolate, votarea s-a putut desfășura în condiții speciale.

Într-o zi în care numărul cazurilor noi de coronavirus în România a crescut considerabil, membrii membrilor secțiilor de votare care merg cu urna mobilă în unitățile-COVID au trecut prin momente de infernale, întâmpinând probleme dificile.

La intrarea în unități regulile impuse înainte să ia contact cu un bolnav de Covid-19 sunt simple. Problema a fost, însă, la ieșirea din spitale. Membrii secțiilor de votare care au mers cu urna mobilă au avut de urmat un proces laborios, iar efortul fizic a fost unul cât se poate de chinuitor. Ba mai mult, misiunea lor a fost în zadar pentru majoritatea pacienților de la Institutul „Marius Nasta” din Capitală.

Doar 2 pacienți din 60 câți sunt internați au avut voie să voteze deoarece erau domiciliați pe raza Sectorului 5. Alte 55 de persoane nu au avut posibilitatea să voteze din cauza legii în vigoare.

Membrii secțiilor, care aveau rolul de a asigura posibilitatea de votare a persoanelor care nu s-au putut prezenta la locurile special organizate, susțin că legea putea fi modificată astfel încât să poată vota măcar pentru primarul general al Bucureștiului.

La ora 7 dimineaţa, s-a dat startul alegerilor locale din România. Până la ora 21:00, când se închid urnele, cele peste 19 milioane de români cu drept de vot îşi pot alege primarii, consilierii locali şi consilierii judeţeni.

Duminică, începând de la 7 dimineaţa şi până la ora 21, cei 19 milioane de români cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne, ca să-şi aleagă primarii şi consilieri locali şi judeţeni, scrie spynews.