Campionii naționali la rugby, timișorenii de la Saracens au ajuns să riște calificarea în Cupa Regelui, după ce mai mulți jucători refuză să intre pe teren din cauza faptului că au salarii restante și de trei luni. Sâmbătă, de la ora 18, la Cluj, bănățenii joacă împotriva CSM București, pentru calificare.
Popârlan, Drenceanu, doi dintre căpitanii echipei, dar și Simionescu, Umaga și Militaru, titulari de drept, sunt indisponibili pentru acest meci. Sportivii au invocat motive personale.
„A fost o săptămână importantă. Nu are rost să vorbesc despre meci, pentru că știm cu toții că ne așteaptă un meci foarte dificil. Am încercat să ne pregătim cât mai bine, nu pot să spun ca a fost perfect, dar a fost OK, și până la ziua meciului sperăm să fim 100% pregătiți fizic și psihic. Am încredere în tot grupul de jucători și așteptăm cu entuziasm jocul. Știm că și CSM așteaptă această partidă, sunt mulți jucători acolo care au evoluat la noi și vor să demonstreze ceva, mai ales că în semifinalele Superligii i-am învins. Îmi doresc însă ca noi să repetăm performanța din ultimul meci”, a spus, joi, Sosene Anesi, antrenorul echipei timisorene.
Managerul sportiv Atilla Broszovsky a explicat în cadrul aceleiași conferințe de presă că ultimul salariu încasat de echipă a fost pentru mijlocul lunii mai. În acest moment rugbiștii trebuie să-și mai primească două salarii și jumătate, dar și bonusurile pentru câștigarea campionatului. ”Toată lumea e afectată dn cauza acestor probleme. Jucătorii, stafful, conducerea”, a arătat managerul.