Probleme de lot înainte de duelul cu Ungaria

Selecționerul Anghel Iordănescu se confruntă în momentul față cu probleme de efectiv, înaintea meciului de la Budapesta, cu Ungaria, programat pe 4 septembrie.

Problemele sunt în defensiva naționalei. Florin Gardoș (Southampton) a suferit o operație la genunchi și va sta pe tușă până la finele anului. Răzvan Raț a fost „transferat” la echipa a doua a lui PAOK, Cristi Săpunaru e în continuare fără echipă, iar Srgian Luchin a ajuns la ACS Poli, după ce Steaua nu a mai fost intersată de serviciile lui.

În ceea ce privește stranierii, nici aici lucrurile nu sunt tocmai roz. Vlad Chiricheș a bifat doar zece meciuri, în sezonul trecut, la Tottenham, în timp ce Dragoș Grigore a fost împrumutat de Toulouse în Qatar, la Al Sailiya. „Știam de necazul lui Gardoș. În ceea ce-l privește pe Raț, nu e o veste bună pentru mine. Trebuie să recunosc că Răzvan este un jucător indispensabil echipei naționale”, a declarat Iordănescu.