Pentru a fi evitată apariția de disfuncționalități în accesul asiguraților la serviciile medicale, atunci când se produc întreruperi în funcționarea Platformei Informatice din Asigurările de Sănătate (PIAS), Guvernul a modificat și completat două acte normative.
Este vorba despre HG nr. 206/2015 privind aprobarea programelor naționale de sănătate pentru anii 2015 și 2016 și despre Anexa 2 la HG nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017.
Potrivit măsurilor aprobate astăzi de Executiv, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) constată și comunică, prin publicarea pe site-ul propriu, întreruperile în funcționarea PIAS. În astfel de cazuri:
- serviciile și dispozitivele medicale, inclusiv cele din cadrul programelor naționale de sănătate curative, se acordă off-line;
- furnizorii de medicamente eliberează în sistem off-line medicamentele din prescripțiile medicale on-line și off-line. Anterior, medicamentele puteau fi furnizate de farmacii doar în regim on-line.
Președintele CNAS emite ordin, până la termenul de raportare a activității lunare prevăzut în contract, pentru ziua/zilele în care sunt constatate întreruperi în funcționarea PIAS. Ordinul, care se publică pe site-ul CNAS, cuprinde condițiile de transmitere în PIAS a serviciilor acordate off-line și condițiile de validare a acestora, în cazul imposibilității de a utiliza on-line sistemul național al cardului de asigurări sociale de sănătate, parte componentă a PIAS, ca urmare a întreruperii funcționării acestei platforme.
De asemenea, se prelungește cu 3 luni valabilitatea HG 206/2015, respectiv până la 31 martie 2017, pentru a se asigura continuitatea accesului la servicii medicale inclusiv în ceea ce privește eliberarea medicamentelor și materialelor sanitare specifice asigurate bolnavilor în cadrul programelor naționale de sănătate.