Problema măștilor de protecție a fost rezolvată pentru unitățile sanitare din țara noastră. Deja există o rezervă semnificativă care va fi pusă al dispoziția personalului medical.
O cantitate importantă de măşti de protecţie performante au fost livrate marţi, României în cadrul achiziţiilor efectuate de către Comisia Europeană pentru statele membre, informează Ministerul Sănătății. Măștile au fost primite cu titlu gratuit.
Este vorba de 158 000 măști protecție KN95 GB2626-2006. Potrivit autorităților ”produsele vor fi păstrate deocamdată în rezerva Ministerului Sănătății pentru completarea stocurilor, urmând a fi distribuite în funcție de evoluția pandemiei și a necesităților către furnizorii de servicii medicale și direcțiile de sănătate publică”.
Sursa: Facebook / Ministerul Sănătății