Problema datoriilor suverane, departe de a fi soluţionată

Editorialiştii şi jurnaliştii marilor ziare europene au salutat deciziile luate la summitul de miercuri, dar au avertizat că stergerea parţială a datoriei Greciei nu va suficientă pentru a pune capăt crizei financiare, informează Deutsche Welle.

Liderii zonei euro vorbeau, ieri dimineaţă, despre un "răspuns complet şi consistent" la criza datoriilor suverane, însă reprezentanţii presei au rămas sceptici. "Mulţi experţi din piaţă spun că este prea devreme pentru a clama un progres. Ei cred că, pur şi simplu, prea multe întrebări au rămas fără răspuns. Contribuţia reală a băncilor, de exemplu, este încă neclară... Pârghiile fondurilor europene de salvare rămân incomplete şi succesul lor e departe de a fi cert", avertizează cotidianul german "Süddeutsche Zeitung".

Şi ziarul spaniol de stânga "El Pais" consideră că participanţii la summitul UE au eşuat în încercarea de găsi "răspunsuri sustenabile" la criza financiară. Atenţie la Italia! "Cel mai mare pericol nu mai vine dinspre Grecia, ci dinspre Italia. Probabilitatea este ca vulnerabilitatea guvernului Berlusconi să se traducă în incapacitatea Romei de a-şi plăti datoriile. Nu sunt fonduri disponibile pentru a salva Italia", scriu jurnaliştii de la "El Pais". Publicaţia italiană "La Stampa" susţine că vulnerabilitatea este cauzată de neînţelegerile din parlament şi de "impotenţa" politică. Doar mai mult curaj şi "o mentalitate politică nouă ne mai pot ajuta să ieşim din criză şi să ne redobândim suveranitatea", apreciază "La Stampa". În Franţa, "Le Figaro" remarcă angajamentul cancelarului german, Angela Merkel, în vederea depăşirii pentru depăşirea problemlor economice cu care se confruntă Europa. "De acum înainte, Europa va trebui să ia în considerare priorităţile Germaniei mai mult ca niciodată: mai presus de toate, disciplina bugetară", scrie "Le Figaro". Grecii, fără marjă de eroare "Nu mai există marjă de eroare. Grecia va trebui guvernată într-un cadru foarte strict delimitat", a atras atenţia cotidianul grec "Kathimerini". Publicaţia a transmis un avertisment şi opoziţiei. "Principalul partid de opoziţie trebuie să renunţe la basmele legate de renegocierea termenilor de împrumut. Fie că ne place sau nu, abilitatea de a influenţa politica fiscală este predeterminată. Asta dacă nu vrem să urmăm sfatul celor care vor ca Grecia să se întoarcă la drahmă", conchide ziarul "Kathimerini". <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/4KiCX8LpPs0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> "Cel mai mare pericol nu mai vine dinspre Grecia, ci dinspre Italia. Nu sunt fonduri disponibile pentru a salva Italia". "EL PAIS", cotidian spaniol Citiţi şi:

  • Grecilor le-a fost ştearsă o datorie aproape cât PIB-ul României!
  • Presa internaţională, despre summitul de la Bruxelles: un acord smuls cu forcepsul
  • DOCUMENTUL salvării zonei euro. Citeşte AICI ce prevede
  • RECAPITALIZAREA BĂNCILOR. Ce înseamnă asta?
  • Urmările salvării Greciei de la faliment: Ce s-a rezolvat şi cine trage ponoasele?