Proaspăt reprimită în Adunarea Consiliului Europei, Rusia lui Putin a arestat 1388 protestatari pentru alegeri libere și corecte

Rusia intră în zodia alegerilor locale din septembrie în proteste masive și represiuni puternice, chiar în momentul în care delegația sa a fost re-primită, prin modificarea regulamentului, în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, la Strasburg, exact pe motiv de a proteja drepturile omului și societatea civilă.

Frica, ba chiar teroarea resimțită de autoritățile de la Moscova, de forțe politice proaspete și de contestarea sistemului de partide creat de Kremlin și autorizat de Putin să existe au determinat represiunea masivă, în forță, soldată, sâmbătă, cu arestarea a nu mai puțin de 1388 de persoane, cifră fără precedent în protestele săptămânale din Rusia, după Amnesty International. De fapt, Kremlinul este în cădere liberă, dimpreună cu liderul său, Vladimir Putin, în opinia publică, în timp ce sondajele arată o creștere exponențială a dorinței publicului de a protesta, în ciuda represiunilor, arestărilor și sancțiunilor la care se expun cei ce ies în stradă. De exemplu, organizatorii unei asemenea reuniuni publice riscă 5 ani de închisoare pentru incitare/ chemare la proteste. Și totuși, mii de oameni – 20000 estimați sâmbătă – se reunesc pentru a-și striga nemulțumirea față de autorități.

Practic, Putin e în situația în care nu mai înțelege nimic și de a recurge la ceea ce știe mai bine: reprimarea protestelor. În timp ce-și încordează mușchii în exterior și contestă modelul democrației liberale, ceea ce oferă e un autoritarism falimentar și strivirea drepturilor omului pe altarul grandorii viitoare a Rusiei, care dorește să-și refacă sfera de influență și să domine spațiul post-sovietic pe alte baze, trădând sindromul post-imperial de care suferă liderii săi și mania grandorii trecute de care nu poate scăpa.

De această dată, lucrurile nu au scăpat din mână pe baza lipsei de competențe și capacități administrative, a dezastrelor în gestionarea crizelor și urgențelor civile, care sunt proba elementelor de stat slab și putere slabă – cazuri ce au loc de câțiva ani buni în mai toate colțurile Rusiei și reclama intervenția Președintelui Putin. De această dată totul a plecat la frica de a pierde baza puterii locale, pe seama nemulțumirii generale a populației care ar putea vota alți candidați contra celor ai Kremlinului. Și de aceea Rusia a procedat la eliminarea din cursa electorală a competitorilor pe care nu-i controlează. Eliminarea s-a produs sub diferite pretexte, majoritatea venind de la faptul că lista de semnături necesare – 3% din populația unde candidează!!! – nu sunt corecte, nu se văd bine la xerox sau, pur și simplu, comisiile au îndoieli că ar fi strânse cu adevărat. Unii dintre autorii semnăturilor contestate au venit să confirme semnăturile, dar asta nu a contat. Au fost eliminați toți candidații independenți și toți candidații din partide de opoziție (cu excepția Yabloko, al lui Grigori Yavlinski, partid liberal contestat pentru pretinse legături cu Kremlinul și tolerarea sa de către Putin).

Astfel, în bătălia pentru cele 45 de locuri din Consiliul Local Moscova, au fost respinși Dmitry Gudkov, Președintele Partidului Schimbării, Lyubov Sobol, candidatul partidului lui Navalny Rusia Viitorului, și Ilya Yashin, de la partidul Solidaritatea. Decizia Comisiei Electorale din Moscova este contestată la Comisia Electorală Centrală. În alegeri au fost înregistrați oficial 233 de candidați reprezentând partidul lui Putin, Edinaia Rossia, partidele apropiate și prietene Kremlinului – Partidul Comunist (Ziuganov), Partidul Liberal Democrat (Jirinovski), Rusia Justă (Mironov) și Comuniștii Rusiei, dar și doi candidați ai Yabloko.

Dar nu e vorba doar despre contestări, ci despre represiune directă. Liderii opoziției au fost arestați chiar înainte de protestul de sâmbătă. Navalny a fost arestat pe 24 iulie pentru că îndemna lumea să vină la proteste, fiind spitalizat pe 28 iulie acum pentru reacție alergică violentă, deși Navalny nu a fost niciodată alergic și se află în custodia autorităților, în închisoare, deci responsabilitatea cade direct pe autoritățile ruse. Poliția a percheziționat casele a 8 lideri ai opoziției pe 27, cu o zi înainte de proteste, iar 5 dintre ei – Sobol, Yashin, Gudkov, Ivan Zhdanov și Yulia Galyamina – au fost arestați înainte de proteste, eliberați ulterior și re-arestați după ce au participat la protest.

Reacția poliției a fost cel puțin la fel de violentă și făcută parcă pentru a descuraja orice ieșire în stradă. În afara celor 1388 de persoane arestate, cele mai strigătoare la cer au fost bătăile cu bastoane aplicate atât protestatarilor cât și observatorilor, mass mediei și privitorilor de pe margine la protest. E vorba despre intrarea direct în mulțimea de spectatori ai protestului, bătaia fără nici un discernământ și cu o violență extremă – să nu mai stea în preajma protestelor – și trântirea la pământ, arestarea, urcarea în dube și trimiterea spre locurile de detenție.

Firește că Putin nu poate aresta întreaga Rusie. Dar aceste gesturi extreme îi sunt familiare, deși numărul celor arestați este cu adevărat foarte ridicat, iar violența aplicată tădează scopul de descurajare a protestelor. Totuși, acțiunile trădează clar lipsa de susținere publică tot mai accentuată a autorităților ruse, frica de proteste și de inflamarea lor. Scoaterea din cursă a candidaților Opoziției, într-o Rusie în care comunicarea și media e complet controlată, inclusiv Internetul, trădează frica de a candida singur și de a ajunge pe poziția a doua. Cu o încredere de 30% - până la criticarea directă a institutelor de sondare care l-au dat imediat la un procent dublu – Vladimir Putin se află la un minim al carierei, și chiar cei care formal îl susțin, contestă sistemul său și oamenii din jur, în timp ce solicită schimbări masive.

Criticile pentru violențe au fost virulente, invocându-se încălcarea dreptului la întrunire, dreptului la proteste, dreptului la opinie. Au reacționat ambasada SUA la Moscova vorbind despre violența disproporționată și utilizarea forței „pentru a submina dreptul cetățenilor de a participa la procesele democratice” în timp ce Serviciul pentru Acțiune Externă al UE a criticat acțiunile poliției împotriva demonstranților pașnici, a figurilor proeminente ale Opoziției și a jurnaliștilor care „subminează, împreună cu raidurile la domiciliile liderilor opoziției și la sediile de partide, libertățile fundamentale de expresie, asociere și întrunire publică”. Următoarele proteste sunt anunțate la Moscova și în întreaga Rusie, sâmbăta următoare, pe 3 august.