Vineri, 29 martie 2019, show-ul „Românii au talent” a pus în mare dificultate celelalte televiziuni din punct de vedere al audiențelor. PRO TV a lăsat mult în urmă concurența atât la nivel urban, cât și la nivel comercial.
Emisiunea „Românii au talent” a înregistrat cifre record în ediția de vineri, 29 martie. La nivelul întregii țări, audiența Pro TV a fost egală cu cât au avut următoarelor 9 posturi luate împreună. În zona urbană, „Românii au talent” a avut cât următoarele 10 posturi la un loc. Printr-un simplu calcul, constatăm că Pro TV a avut audiențe cât 20 de posturi la un loc., potrivit Paginademedia.ro.
La nivelul național, peste 3.1 milioane de români s-au uitat, în fiecare minut, la această emisiune, înregistrându-se o creștere față de săptămâna trecută. Pe locul al doilea s-a aflat Kanal D, cu un serial turcesc (aproape 1,3 milioane). Locul al treilea a fost ocupat de Antena 1 cu doar 370.000 de persoane.
Mai bine de 1.6 milioane de români de la orașe s-au uitat la PRO TV. Pe locul al doilea s-a situat Kanal D (aproximativ jumătate de milion de persoane) și trei pentru Antena 1 (200.000). Audiența Pro TV cu Românii au talent a fost cât a următoarelor 10 stații împreună.
Pe publicul comercial, „Românii au talent” a reușit să adune, vineri, cea mai mare parte a publicului tânăr. Mai exact, audiența emisiunii pe publicul comercial a fost cât a următoarelor 20 de stații la un loc. Numerele arată următoarea situație: 660.000 de telespectatori tineri la Pro TV, față de 190.000 la kanal D și 140.000 la Antena 1.