PRIVATIZAREA Poștei, ratată. Belgienii de la bpost nu au depus nicio ofertă. CE soartă ar putea avea compania?

Operatorul poştal belgian bpost nu a înaintat o ofertă angajantă pentru preluarea celor 51% din acţiunile Companiei Naţionale „Poşta Română” până la data-limită de 15 septembrie şi, în acest context, procesul de privatizare al companiei va fi reanalizat, a anunţat, marţi, Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI).

Conducerea companiei propune privatizarea pe bursă a Poștei. 

Vânzarea de acţiuni prin subscripţie publică reprezintă, la momentul actual, cea mai bună variantă de capitalizare pentru Poşta Română, consideră Alexandru Petrescu, directorul general CNPR, scrie Agerpres.  

„Privatizarea Poştei nu a eşuat. Faptul că actuala formulă de privatizare nu a avut un deznodământ nu înseamnă că Poşta nu poate căuta o variantă de capitalizare mai adecvată situaţiei economice actuale a companiei. Este evident că Poşta Română nu se mai află, în acest moment, în situaţia din 2012, când a fost fost aprobată HG 761 privind strategia de privatizare”. a spus acesta. 

„Cred că, în acest moment, cea mai bună variantă de capitalizare ar fi vânzarea de acţiuni prin subscripţie publică, respectiv listarea pe piaţa de capital. Un eşec ar fi fost vânzarea companiei sub valoarea ei reală. În acest moment, oportunitatea investiţională este mult mai bună şi merită o reanalizare a metodei de capitalizare”, a mai spus Petrescu. 

Acesta a reamintit că Poșta  a realizat în 2014 „un profit de 5 milioane de euro, după cinci ani de pierderi”. 

„Ne vom menţine în marja de profit şi în 2015, în condiţiile în care am programat investiţii consistente. Chiar şi aşa, compania este în momentul cel mai bun pentru atragerea de capital, însă nu oricum, nu în orice condiţii”, a spus Alexandru Petrescu.