Privatizarea Oltchim se transformă pe zi ce trece într-un circ cu implicaţii tragi-comice, în care actorii implicaţi ţin permanent să se contrazică şi să se jignească reciproc. Principale victime rămân însă angajaţii combinatului.
După mai multe zile de negocieri fără final cu reprezentanţii Ministerului Economiei şi acuzaţii că nu ar avea de fapt suma de bani cu care a licitat, Dan Diaconescu susţine că de fapt guvernanţii nu vor să-i ia banii.
Mai mult, pentru faptul că autorităţile au făcut publice unele documente bancare despre situaţia lui financiară, Dan Diaconescu îi cere "oficial şi în exclusivitate" demisia premierului Victor Ponta.
"De o săptămână îi cer lui Ponta să-mi ia banii, dar el a minţit cu neruşinare spunând că nu am bani în cont. Şi-a pus toate serviciile secrete în slujba aflării acestui mister. Pentru acest fapt şi pentru faptul că prezentat în presă anumite documente bancare despre situaţia mea finaciară, îi cer demisia domnului Ponta", a declarat Dan Diaconescu la Realitatea TV.
Remus Vulpescu, şeful OPSPI, a susţinut în cadrul aceleiaşi emisiuni că Dan Diaconescu joacă permanent la cacealma. "Ştiţi cum reacţionează un om când minte? I se înroşesc urechile. Dan Diaconescu nu a prezentat niciun document care să ateste că deţine banii necesari pentru cumpărarea Oltchim".
Presa a relatat joi, citând un document oficial, că firma Gliding din Amsterdam garantează că Dan Diaconescu dispune de 46 milioane de euro într-un cont din Olanda al băncii HSBC. Victor Ponta a declarat însă că informaţia conform căreia Dan Diaconescu ar dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, prezentată joi dintr-un document, este falsă, iar acesta nu a depus până în prezent vreo dovadă că are banii pentru Oltchim.
Mai mult, patronul OTV susţine că mai deţine 91 de milioane de euro în alt cont, pe lângă suma de 45 de milioane de euro, cu care a licitat pentru cumpărarea combinatului Oltchim.
DD: Am soluţii pentru redresarea combinatului
Diaconescu a mai promis că luni poate achita suma de 3 milioane de euro, necesară acoperirii salariilor restante de la Oltchim şi că are şi soluţii de relansare a combinatului, atât timp cât "Electrica, CFR Marfă şi Tarom, instituţii aflate în subordinea domnului Ponta, nu vor afecta funcţionarea combinatului".
"Vineri am fost la OTP Bank şi am scos un extras de cont şi m-am înscris să ridic banii necesari pentru salariile angajaţiilor. Noi vom scoate sacii cu bani de la OTP luni dimineaţă sau la prânz, când vor fi gata, şi mă voi duce cu ei la Oltchim. Rămâne însă de văzut cum îi va folosi domnul Ponta, ce soluţie legală va găsi pentru ca banii să ajungă la bieţii oameni de la Oltchim", a declarat Diaconescu.
Patronul OTV a mai afirmat că astăzi a avut mai multe întâlniri cu reprezentanţii unor oameni de afaceri străini: "Sunt reprezentanţii celor care ar urma să managerieze combinatul. Sunt oamenii care m-au ajutat să ajung la suma de 93 milioane de dolari".
De asemenea, Diaconescu a acuzat Guvernul că nu vrea cu adevărat să-i vândă combinatul şi că, în timpul negocierilor de aseară, Remus Vulpescu, şeful OPSPI, a preferat să asculte muzică, semnal care arată, în opinia sa, că "nu vrem banii tăi, nu vrem să îţi dăm Oltchimul".
Şeful OPSPI, "scandalizat" de documentele lui Diaconescu
La rândul său, Remus Vulpescu s-a declarat astăzi "scandalizat" de documentele prezentate de patronul OTV pentru a demonstra autorităţilor că deţine fondurile necesare încheierii contractului de privatizare.
"Ce mi s-a arătat nu poate susţine afirmaţia că exista bani undeva la dispoziţia lui Dan Diaconescu. Diaconescu are soluţia juridică în contractul de privatizare, dar are nevoie de o soluţie economică. Am fost scandalizat de primirea acelor documente, de faptul ca numeşte acelea dovezile lui. Am fost sub imperiul unor emoţii puternice când am primit acele hârtii. După finalizarea negocierilor de vineri, am simţit nevoia să ascult o melodie. Nu doresc să dau acum amănunte despre acele documente", a afirmat Remus Vulpescu.
Victor Ponta: "Să nu vină cu valiza"
De cealalată parte, premierul a declarat că a primit informaţii de la serviciile secrete privind privatizarea Oltchim, dar că nu le poate dezvălui conţinutul.
"Nu ascund că am primit note, că am vorbit şi cu directorul SRI şi cu directorul SIE despre ce informaţii deţin ei referitoare la Oltchim, la eventuale încălcări ale legii, la grupul de interese care se află implicat în această privatizare, la grupul de interese care a participat la o operaţiune de manipulare a opiniei publice din România", a completat premierul.
Întrebat de jurnalişti dacă "Dan Diaconescu face parte dintr-un grup de interese", premierul a afirmat: "Nu face parte, este exponentul, domnia sa este cel care a participat direct, dar vedeţi că eu, spre deosebire de dl preşedinte Băsescu, n-am spus neapărat grup de interese ilegitim, ci de interese, că dacă e legitim sau ilegitim trebuie să stabilească organele....", a mai spus primul-ministru.
Victor Ponta a mai afirmat că Diaconescu trebuie să vină să dea banii, şi nu "să zică că are un prieten care are un alt prieten care ar avea vreo 45 de milioane".
"Vreau să explic totuşi un lucru pe care cred că totuşi cei mai mulţi l-am înţeles: câştigătorul licitaţiei trebuie să vină să plătească preţul. Nu poate să vină să zică că are un prieten care are un alt prieten care ar avea vreo 45 de milioane, că ideea nu a fost să vedem dacă prietenii dlui Diaconescu au bani, ideea a fost să plătească preţul. Luni trebuie să transfere în contul Ministerului Economiei cei 45 de milioane, sper că nu cash, să nu vină cu valiza", a mai explicat Ponta.
Premierul a mai adăugat că în mod sigur autorităţile au învăţat ceva din această privatizare şi că nu are ce reproşa nici ministerului, nici consultantului, care nu-şi putea închipui o situaţie precum cea provocată de Diaconescu.
CITIŢI ŞI: - Dan Diaconescu, după negocierile legate de Oltchim: Cerem demisia guvernului. Mai bine fac puşcărie decât să semnez contractul
- Ponta: Informaţia că Dan Diaconescu are bani pentru Oltchim este falsă
- Salariaţii de la Oltchim reiau protestele. Dan Diaconescu, somat să vină cu banii