Nicolas Medforth-Mills, nepotul Regelui Mihai, a fost prins conducând cu 112 km/h într-o localitate din judeţul Argeş şi a rămas fără permis.
Fostul principe al Casei Regale a României are permisul suspendat pentru o perioadă de 90 de zile, după ce, în localitatea Băiculeşti din judeţul Argeş, a depăşit limita legală de viteză.
Limita de viteză este în zona respectivă de 50 de km/h.
Potrivit unor surse locale, Nicolae Medforth-Mills avea 112 km/h când a trecut pe DN 7C, prin localitatea Băiculeşti.
Acesta a fost amendat cu 1.350 de lei şi poliţiştii rutieri i-au suspendat permisul pentru o perioadă de 90 de zile.