Fostul Principe Nicolae și Alina și-au jurat iubire veșnică în luna septembrie a acestui an, însă viața lor privată a fost un subiect tabu pâna de curând. Nicolae și Alina au decis să povestească publicului unul dintre cele mai emoționante momente din viața lor: cel al cererii în căsătorie.
Într-un interviu acordat recent, fostul principe a dezvăluit că mai întâi le-a cerut binecuvântarea părinţilor soţiei sale, pentru ca apoi să caute multă vreme un inel de logodnă potrivit. „Am decis să o cer în căsătorie puțin altfel decât se aștepta ea. Adică am cerut întâi binecuvântarea părinților. Ne aflam în România, venisem pentru scurt timp din Anglia, unde locuiam atunci. Alina era plecată în oraș, iar eu, acasă, am deschis subiectul, cu multe emoții, desigur, și le-am cerut binecuvântarea părinților. Ei au fost fericiți și încântați, atât părinții, cât și fratele Alinei. Apoi a fost o provocare să găsesc inelul potrivit. Când aleg bijuterii un an de zile poate fi insuficient pentru a găsi ceva pe placul meu.
Mi-a fost de ajutor faptul că la ultima aniversare am reușit un cadou special: o pereche de cercei, cu safire pe care le aveam de mulți ani, de când ajunsesem în Sri Lanka. Iar acest cadou am simțit că i-a plăcut extrem de mult. Așa că tot ce am făcut a fost să continuu în aceeași cu inelul de logodnă. Mărturisesc însă, cel mai complicat a fost să găsesc safire de aceeași culoare cu a cerceilor. A fost dificil, dar am reușit. Iar toate aceste planuri și frământări le-am avut fără ca Alina să bănuiască ceva", a povestit Nicolae.
Pentru ca surpriza să fie completă, fostul principe a dus-o pe Alina într-o mică excursie în regiunea Cornwall, din Anglia, cu pretextul că vor aniversa doi ani de relaţie. Acolo, a dus-o la malul mării, la răsărit şi i-a scris pe nisip "Te iubesc, căsătoreşte-te cu mine". Alina a recunoscut că a fost atât de emoţionată că a bufnit în plâns.
"Cred că, de fapt, mă așteptam să discutăm întâi despre căsătorie și abia după aceea să vină cererea. Noi vorbim despre orice foarte deschis și mi se părea natural să discutăm despre asta. Dar a fost mult mai bine așa. [...] A fost un șoc, am început să plâng și cred că a fost cel mai frumos moment pe care puteam să îl trăim", a declarat Alina pentru life.ro.