Prinţul Harry, acuzat de rasim | VIDEO

O filmare video îl arată pe nepotul reginei Marii Britanii, al treilea moştenitor al tronului în ordinea succesiunii, făcând afirmaţii maliţioase la adresa unui camarad, de origine pakistaneză.

Pe film, se aude cum prinţul Harry, de 23 de ani, îl numeşte pe acesta "micul nostru prieten Paki". Imaginile au fost publicate recent, de un tabloid britanic.

Ca urmare a acestui nou scandal în care prinţul este implicat, acesta a trebuit să îşi ceară scuze în mod public. În acest sens, Palatul St. James a emis un comunicat de presă în cadrul căruia se precizează că Harry este conştient de termenul insultător folosit la adresa colegului său şi îşi cere scuze, subliniind însă că nu aceasta a fost intenţia sa.

Conform BBC, filmarea ar fi avut loc în 2006, în timp ce batalionul din care făcea parte se afla pe un aeroport, aşteptând să plece în Cipru pentru un program de antrenamente.

Tabloidul a menţionat că termenul folosit reprezenta o insultă la adresa pakistanezilor. Ca reacţie la acest scandal, purtători de cuvânt ai ministerului Apărării au declarat că: "Armata britanică nu va tolera nicio formă de comportament neadecvat".

În ceea priveşte identitatea militarului pakistanez, acesta se presupune că este Ahmed Raza Khan. La postul de radio BBC Five Live a fost primit un apel de la un britanic de origine pakistaneză, Iftikhar Raja, care afirma că nepotul său este persoana la care se face referire în film.

Acum căpitan, Ahmed Raza Khan a absolvit cursurile Academiei militare Regale Sandhurst, împreună cu Harry, în 2006, şi a fost medaliat de regină ca fiind cel mai bun cadet din străinătate.

Pe film mai sunt surprinse imagini filmate şi în tabăra militară din Cipru, alături de câteva comentarii la adresa ordinelor primite, la care Harry se referă că fiind "fără rost". Prinţul Harry a mai fost implicat într-un scandal, când, în ianuarie 2005, a participat la un bal mascat îmbrăcat în nazist, purtând şi zvastica. Şi cu acea ocazie a trebuit să-şi ceară scuze: "îmi pare sincer rău dacă am jignit sau stânjenit pe cineva. Alegerea acelui costum a fost o greşeală şi îmi cer scuze", se mai menţiona într-un comunicat de presă al casei Regale.