Simona Halep, numărul 1 mondial, este nevoită să zică pas unor competiții din noul sezon, din cauza problemelor la spate.
Constănțeanca a decis să refuze invitația la turneul de la Brisbane (Australia), ce va avea loc în prima săptămână. Ultima participare a Simonei la acest turneu fiind în 2016.
În schimb, australienii se vor bucura de prezențele altor jucătoare de calibru, precum Elina Svitolina, Petra Kvitova, Naomi Osaka, Sloane Stephens, Karolina Pliskova, Kiki Bertens și Daria Kasatkina.
Totuși, întrecerea în care va juca sportiva noastră în prima lună a anului viitor va fi în cea de la Sydney, care se va desfăşura între 7 şi 12 ianuarie. Staff-ul Simonei a confirmat că lidera WTA s-a înscris în competiție, dar și că românca nu va participa nici la turneul de la Shenzhen turneu pe care l-a câştigat anul trecut şi unde are de apărat 280 de puncte.