Primul spital cu cafetterie

Bolnavii si medicii de la Spitalul de Recuperare din Iasi pot merge la cafetterie fara sa paraseasca unitatea medicala.

Caffe della Fortuna are 356 de metri patrati, spatii pentru fumatori si nefumatori, iar managerii spitalului se lauda ca sunt primii din Iasi care au avut o astfel de initiativa.

„Scopul acestui proiect este de a oferi posibilitatea pacien-tilor, vizitatorilor, dar si personalului medical si studentilor de la Medicina care-si desfasoara activitatea aici sa cumpere la preturi rezonabile ceaiuri, cafea, produse de panificatie, pizza si sandvisuri”, ne-a declarat Cristina Dobre, managerul Spitalului de Recuperare.

Cafetteria este administrata de firma 0040 SRL care a castigat licitatia organizata anul trecut de conducerea unitatii medicale. „Societatea plateste institutiei noastre chirie lunara de 4 euro pentru fiecare metru patrat de spatiu inchiriat si a suportat costurile investitiei pentru amenajarea cafetteriei”, a precizat Dobre.

 Toate produsele sunt facute cu aluat preparat in bucataria patiseriei de catre un specialist italian, care a lucrat in Peninsula la un hotel-restaurant. „E o idee buna pentru ca ne mai putem cumpara dulciuri, care nu se prea dau la meniul din spital. Si cand primim vizitatori putem sta de vorba la o cafea sau un ceai intr-un cadru mai frumos decat in salon”, ne-a declarat Ioan Vasiliu, un pacient de 54 de ani.

Un sandvici costa 4 lei, o cafea 2,5 lei, iar cei care vor ceai trebuie sa scoata din buzunar de la 1,5 la 4 lei, in functie de sortiment.