Primul pas spre libertate pentru bucureșteni. „Măsura nu este ilegală, am luat-o azi”

Viceprimarul Sectorului 2, Dan Cristian Popescu, a anunțat că, începând de sâmbătă, 9.05.2020, parcurile s-au redeschis după perioada de restricție din cauza pandemiei de coronavirus

Totuși, primarul a spus că cei care doresc să se bucure de soare și vremea frumoasă din weekend trebuie să respecte condițiile de distanțiere socială.

Dan Cristian Popescu a transmis că pe bănci nu vor putea sta decât cei care fac parte din aceeași familie.

„Măsura nu este ilegală, am luat-o azi (sâmbătă - n.red.). De două săptămâni, monitorizez tot ce se întâmplă și am văzut că oamenii aleargă prin locuri pe care nu ar trebui să alerge. Așa că am deschis parcurile”, a declarat Dan-Cristian Popescu, viceprimarul Sectorului 2 într-un comunicat de presă.

„Atât timp cât ne este permisă activitatea fizică, aceasta trebuie făcută în siguranţă şi în proximitatea locuinţei, iar în sectorul 2 avem foarte multe parcuri pregătite pentru cetăţeni", anunţă Dan Cristian Popescu.

„Mai mult, aceste parcuri sunt de trecere, deci vom facilita deplasarea locuitorilor sectorului 2 şi vom scurta perioada pe care aceştia o petrec pe drum, ocolind aceste parcuri mari", continuă viceprimarul sectorului 2.

„Vreau să menţionez că toate locurile de joacă, terenurile de sport şi foişoarele de recreere din parcuri rămân închise.

Scopul meu nu este oferirea unei alternative de petrecere a timpului liber în această perioadă, ci vreau să ofer o variantă mai sigură pentru activităţile sportive şi pentru scurtarea perioadei de deplasare.

Locuitorii sectorului 2 trebuie să înţeleagă că restricţiile rămân, că suntem în stare de urgenţă şi că pericolul infectării cu coronavirus nu a trecut.

Toate parcurile vor avea la intrări panouri de atenţionare şi de informare asupra măsurilor de prevenţie a răspândirii COVID-19", încheie viceprimarul Dan Cristian Popescu.

În același timp, autoritățile locale transmit că locurile de joacă pentru copii vor rămâne în continuare închise, iar parcurile au fost deschise în mod deosebit pentru persoanele care vor să se plimbe sau să facă jogging