Putini sunt cei care stiu ca primul om care a traversat singur un ocean, într-o ambarcațiune cu vâsle, a fost britanicul John Fairfax.
John Fairfax s-a născut la 21 mai 1937. A avut din tinerețe o „chemare” pentru aventură, la vârsta de 13 ani fugind de acasă pentru a trăi în junglă, „precum Tarzan”, conform www.telegraph.co.uk. A supraviețuit din vânat și vânzarea de piei și blănuri de animale în localitățile de la marginea pădurii. Ca adolescent, a citit despre Frank Samuelsen și George Harbo, primii oameni care au traversat un ocean, împreună, într-o barcă cu vâsle, și de atunci i-a încolțit în minte ideea de a reuși o performanță asemănătoare, dar pe care să o realizeze de unul singur.
După o întreagă serie de peripeții prin Panama, unde și-a dus traiul inclusiv pe o corabie de pirați, a ajuns în Anglia, cu unica ambiție de a traversa Atlanticul vâslind. Timp de doi ani s-a pregătit intens pentru această încercare, începută la 20 ianuarie 1969 și încheiată, cu succes, după 180 de zile, la data de 19 iulie a aceluiași an.
Ambarcațiunea sa a fost concepută și realizată de Uffa Fox și este, în prezent, expusă la Muzeul Național Maritim din Cornwall. John Fairfax mai deține două recorduri consemnate de Guinness World Records: alături de Sylvia Cook, a fost primul om care a traversat Oceanul Pacific într-o ambarcațiune cu vâsle și, totodată, primul om din lume care a traversat două oceane vâslind.
John Fairfax încetat din viață la 8 februarie 2012, în Nevada, SUA.