La Spitalul Judeţean din Oradea a avut loc, miercuri dimineața, prima prelevare de cord din acest an. Familia unui tânăr în vârstă de 35 de ani, aflat în moarte cerebrală, și-a dat acordul ca organele acestuia să fie donate, astfel că inima a fost transportată cu elicopterul la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, ficatul şi corneele au ajuns la Bucureşti, iar rinichii la Institutul de Transplant Renal din Cluj Napoca.
"Operaţia a început la ora 6.30, la Spitalul Judeţean, şi s-a terminat în jurul orei 11.30. Cel puţin doi oameni, care vor primi inima şi ficatul, vor trăi şi alţi patru pacienţi vor avea o viaţă calitativ superioară. Această operaţie de prelevare a fost a treia în acest an în Oradea, însă este prima la nivel naţional, din 2018, în cadrul căreia s-a pelevat cordul. Echipa de la Bucureşti a fost condusă de dr. Radu Zamfir, echipa de la Târgu Mureş de Cosmin Opriş, iar cea de la Cluj, de la Institutul de Transplant Renal, de Liviu Constantin. Mulţumim familiei pentru acest gest", a declarat dr. Carmen Pantiş, coordonatorul programului de transplant de la Spitalul Judeţean din Oradea, pentru bihoreanul.ro.
Potrivit aceleiași surse, orădeanul de la care au fost prelevate organele suferea de hipertensiune arterială şi i s-a făcut rău. Era internat din 7 aprilie la secţia de Terapie Intensivă, însă a intrat în moarte cerebrală şi nu a mai putut fi salvat de către medici.
Criză de donatori
La începutul lunii aprilie, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, profesor doctor Horaţiu Suciu, a declarat că, în ultimele nouă luni, în România nu s-a efectuat niciun transplant cardiac întrucât spitalele nu au mai solicitat nicio mobilizare pentru prelevare de cord şi că, în acest ritm, probabil urmează să dispară şi alte transplanturi de organe din ţară.
Dr. Suciu arăta că nu îşi explică ce se întâmplă pe partea de prelevare de organe, întrucât în anul 2016, la Târgu Mureş s-au efectuat 11 intervenţii de transplant de cord, anul trecut s-a efectuat un transplant, iar în acest an nu s-a efectuat nicio astfel de intervenţie, ceea ce îl determină să fie "nelămurit şi într-adevăr îngrijorat de ce se întâmplă în domeniul transplantului".
”Imaginea transplantului a fost șifonată”
"Nu am avut nicio solicitare de mobilizare pentru transplant de aproape 9 luni, deci nu avem donatori, ceva nu este în regulă. Discutând cu un coleg din Croaţia, care urmează să vină la Târgu Mureş, mi-a spus cât sunt de ocupaţi, fiindcă au operat cinci transplanturi în ultimele două săptămâni. În Croaţia, 5 transplanturi în două săptămâni! Din păcate noi nu suntem atât de ocupaţi pe partea aceasta, deşi ne-am dori, ceva se întâmplă.
Acel coleg croat mi-a spus, în acest context în care i-am spus că noi nu am mai avut un donator de câteva luni, că înseamnă că este o problemă organizaţională, ceva nu este în regulă vizavi de ce se întâmplă în România. Şi vreau să trag un semnal de alarmă faţă de lipsa donatorilor. Ştim cu toţii că imaginea transplantului a fost oarecum şifonată în România, am plecat de la lipsa transplantului pulmonar în România, acum s-a adăugat şi lipsa transplantului cardiac şi probabil urmează şi lipsa altor transplanturi", a declarat dr. Horaţiu Suciu, în cadrul conferinței "Bridge over time", la împlinirea a 45 de ani de chirurgie cardiovasculară şi de la efectuarea primei operaţii pe cord deschis din România.