UPDATE. Noul gadged de la Apple, telefonul iPhone 4, şi-a găsit, încă de la prima oră a dimineţii, cumpărători.
Fără abonament, varianta de 16 GB costă 698 de euro, în timp ce versiunea de 32 de GB ajunge la 823 de euro. Ambele modele sunt mai ieftine decât produsele similare comercializate de vânzători online. De exemplu, iPhone 4 de 16 GB costă peste 1.000 de euro la eMag, în timp ce la Orange e cu 300 de euro mai ieftin.
La Concept Store, de pe Calea Victoriei, erau deja cinci clienţi care aşteptau să cumpere gadgetul iPhone 4 de la Apple.
Versiunea de 32 GB nu era disponibilă de la primele ore ale dimineţii, deoarece au fost rezervate toate unităţile de către cumpărători, urmând ca până în ora 12 să fie puse în vânzare.
Unul dintre clienţi a recunoscut că a luat iPhone 4 pentru că este un fan al produselor de acest tip realizate de Apple.
"Am avut şi prima versiune şi m-a impresionat foarte mult", a spus Sergiu Zimbilschi.
Reprezentanţii magazinelor din care se pot cumpăra telefoanele iPhone 4 de la Apple au precizat că se aşteaptă să vândă încă din primele zile toate unităţile disponibile. Oficialii Orange nu au dorit să declare câte telefoane iPhone 4 de la Apple au ajuns în România şi câte au fost rezervate.
Citiţi şi:
- Cu cât vinde Orange iPhone 4 în România