Un bărbat de 35 de ani şi un altul de 60 sunt internaţi, în comă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa după ce, astăzi, s-au înecat în mare, de unde au fost scoşi şi apoi resuscitaţi de medicii de la Ambulanţă. Canicula a făcut victime şi pe uscat, cinci persoane au leşinat pe stradă, la Constanţa, fiind preluate de medicii Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Primul caz a fost înregistrat în staţiunea Mamaia chiar pe plaja unde este amplasat punctual de prim ajutor SMURD, inaugurat recent. Şeful salvamarilor din Mamaia, Gabriel Culea a declarat pentru EVZ că tânărul a sărit de două ori în apa mării de pe Pasarela din dreptul hotelului Victoria, deşi este interzis. La a treia săritură, bărbatul a rămas la suprafaţa apei în stare de inconştienţă. El a fost scos de salvamari şi dus la mal, fiind dus la cortul SMURD unde a fost resuscitat. A fost preluat, apoi, de o ambulanţă şi transportat la spital. Se pare că victima s-a aruncat într-o zonă unde adâncimea apei era prea mică, fiind posibil să aibă fractură cervical.
Peste mai puţin de o oră, un incident asemănător a avut loc pe plaja Modern din Constanţa, Un bărbat de 60 de ani a intrat în apă să se scalde. La un moment dat, cel mai probabil din cauza căldurii, i s-a făcut rău şi s-a prăbuşit din picioare, aproape de mal. După un timp, a fost observat plutind în apă, inconştient, de mai mulţi oameni care au alertat salvamarii. Bărbatul a fost adus pe plajă unde medicii de la Ambulanţă au reuşit să readucă pulsul. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţea de Urgenţă Constanţa, în comă. Anul trecut, pe litoral,35 de persoane au murit înecate în mare, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în staţiunea Jupiter.