Numărul românilor nemulțumiți de guvern, care cred că țara merge într-o direcție greșită s-a mai ponderat după învestirea cabinetului PSD – PNL – UDMR.
Ultimul sondaj Sociopol indică faptul că intenția de vot pentru USR, partidul condus de Dacian Cioloș, a scăzut sub 10%. Sociologul Mirel Palada a prezentat concluziile ultimului sondaj realizat de firma sa, Sociopol. Potrivit acestuia, apar primele semne de relaxare socială după învestirea guvernului condus e Nicola Ciucă.
Astfel, după ultimele luni în care cea mai mare parte a populației, peste 80% era total neîncrezătoare, spunând că lucrurile merg într-o direcție greșită, situația pare să se mai liniștească. Conform datelor prezentat de Palada, valorile indică faptul că patima politică s-a mai atenuat.
„În cel mai recent sondaj Sociopol, realizat după definitivarea înțelegerii politice între Iohannis, PNL, PSD, Securitate și Germania, avem prime semne de scădere a temperaturii sociale. Valorile negative ale acestui indicator s-au întors înapoi la niște valori cît de cît mai puțin zăticnite, spre 70%. Parcă începem să fim un pic mai puțin intenși, un pic mai normali la cap. Mai e mult pînă departe, evident. Dar totuși: nu mai e fierberea aia de aproape război civil, peste 80% supărare”, a arătat Mirel Palada.
Următoarele crize vor fi provocate de facturi
El a precizat că nivelul de ură din societatea românească s-a mai redus, dar atrage atenția că vor mai apărea probleme. Aceasta mai ales după apariția primelor facturi, mărite, la utilități.
„Orice ar fi, românii dau niște prime semne firave că li s-a cam luat să stăm cu deștul apăsat tare pe botonul de ură. Cu siguranță lichidele seminale vor mai curge. Cu siguranță o să ne mai ia de cap din nou, după Revelion probabil, de la facturile la energie, probabil. Dar orișicît. Râdem, glumim, bombănim, protestăm, indignăm, deontologizăm. Dar mai luăm și o pauză, naibii, că prea nu se mai poate așa”, a mai scris Mirel Palada pe blogul său, Turambarr.
În cele ce urmează prezentăm textul de pe blogul sociologului Mirel Palada.
Vă rog eu, să aprindem lumina, să ne organizăm un pic
„Prime semne de relaxare socială? După cîteva luni în care sondajele Sociopol au tot identificat o mare zăticnire socială, spre și peste 80% din total populație care considera că “lucrurile merg într-o direcție greșită”, ieri avem primul semn că, totuși, e foarte posibil să se pună capăt pentru moment patimii politice.
În cel mai recent sondaj Sociopol, realizat după definitivarea înțelegerii politice între Iohannis, PNL, PSD, Securitate și Germania, avem prime semne de scădere a temperaturii sociale. Valorile negative ale acestui indicator s-au întors înapoi la niște valori cît de cît mai puțin zăticnite, spre 70%. Parcă începem să fim un pic mai puțin intenși, un pic mai normali la cap. Mai e mult pînă departe, evident. Dar totuși: nu mai e fierberea aia de aproape război civil, peste 80% supărare.
Să ne fi întors cumva la starea aia de “business as usual” de dinainte de izbucnirea crizei generată de scoaterea USR de la guvernare? Foarte posibil. Să fie bine, să nu fie rău? Foarte posibil. A obosit lumea de atîta ură continuă? Foarte posibil. Să fie cumva și un prim semn al sărbătorilor de Crăciun, ho ho ho, merry political correctness to everybody la toată lumea dîn cartier? Foarte posibil și asta.
Orice ar fi, românii dau niște prime semne firave că li s-a cam luat să stăm cu deștul apăsat tare pe botonul de ură. Cu siguranță lichidele seminale vor mai curge. Cu siguranță o să ne mai ia de cap din nou, după Revelion probabil, de la facturile la energie, probabil. Dar orișicît. Rîdem, glumim, bombănim, protestăm, indignăm, deontologizăm. Dar mai luăm și o pauză, naibii, că prea nu se mai poate așa.
Parcă am obosit cu toții. Parcă se simte nevoia să ne lingem rănile. Parcă s-au chemat dulăii înapoi în cazarmă. Parcă după asediu se mai și odihnesc soldații, că n-o pot ține mereu la 110%. Parcă mass media aproape civilă nu mai este atît de vituperantă. O fi primit și ea ordin să se potolească un pic, să-l lase pe Ciucă al nostru să-și înceapă mandatul în mod festiv, în sunet de fanfară.
Să fie bine, să nu fie rău. V-am spus că USR a scăzut deja sub 10%? Ghinion”.