"Puteai dezvolta uşor eseurile", spune un elev de la Şcoala Alexandru Ladea din Cluj. Candidaţii spun că au avut noroc cu... "Moara cu noroc"
În total, în judeţul Cluj au susţinut examenul la limba şi literatura română 1.375 de elevi în zece centre de examinare. În toate aceste centre au fost montate camere de luat vederi pentru a-i depista pe elevii care încearcă să fraudeze examenul.
Elevii care au susţinut examenul de la proba scrisă la Limba română spun că nu le-a fost frică de aceste camere de luat vederi. "Subiectele din toamnă mi s-au părut mai lejere decât cele din vară. Eu zic că m-am descurcat bine. Camerele de luat vederi se aflau în spatele sălii şi transmiteau imaginile pe un monitor aflat la catedră. Deci nu te poate vedea când copiezi. Cei care te pot prinde sunt profesorii supraveghetori. La noi nu a fost cazul de elevi care au copiat", spune o elevă care a dat examen la centrul de examinare de la Şoala Alexandru Ladea din Cluj Napoca.
Un alt elev care a dat examenul la şcoala "Alexandru Ladea" spune că se aştepta ca subiectele să fie mai lejere. "În vară ne-au măcelărit. Eu zic că a fost o chestie politică. Acum au dat mai lejer. Mai ales la subiectul trei, unde am scris "Moara cu noroc", sau la citatul din Nichita Stănescu unde ai fi putut scrie bine. Ai avut loc să poţi dezvolta", povesteşte şi Sergiu, care a revenit în toamnă la examenul de Bacalaureat.