Primele modificări fiscale ale anului 2015

Nici nu a început bine noul an că au și apărut primele modificări anunțate de autorități, care vizează atât populația, cât și mediul de afaceri.

Vestea bună este că scumpirile la gaze anunțate anterior se amână până pe data de 1 iulie. Vestea proastă este că, de la 1 ianuarie, PFA-urile trebuie să completeze mai multe hârtii pentru Fisc. Alte noutăți vizează modificări în declararea impozitului pe profit de către companii, precum și un nou mod de impozitare a câștigurilor din jocuri de noroc.

Gazele nu se scumpesc până pe 1 iulie

Prețul gazelor naturale va rămâne aproape neschimbat până la 1 iulie pentru clienții casnici, așadar pentru deținătorii de centrale termice de apartament și pentru centralele (CET) care livrează agentul termic către populație, a decis ieri Guvernul, printr-o hotărâre. Potrivit acesteia, înghețarea tarifelor este posibilă deoarece, până la data menționată nu se va modifica prețul de achiziție al gazelor naturale de producție internă. Ușoare variații de tarife ar putea veni însă din faptul că, pe lângă gaze de producție internă, clienții casnici primesc în coșul de consum și gaze de import, care se pot scumpi sau ieftini. Pe de altă parte, prețul final al gazelor naturale și agentului termic livrat populației variază ușor și în funcție de tarifele de transport.

Noi impozite pentru câștigurile din jocuri de noroc

Dacă, până în prezent, norocoșii care câștigau la loto, cazinou, pariuri sportive sau alte jocuri de noroc erau scutiți de impozit până în limita sumei de 600 lei pe zi, de acum încolo orice câștig se taxează. Astfel, indiferent dacă jucătorul este român sau străin, pentru câștigurile de până la echivalentul a 14.999 euro el plătește un impozit de 1%, pentru sumele cuprinse între 15.000 și 99.999 euro va achita statului 16%, taxa pentru sumele mai mari de 100.000 euro fiind de 25%. Impozitul se reține la sursă, cu excepția jocurilor de noroc pe Internet, unde câștigurile trebuie declarate la Fisc de către jucători până pe 25 mai a anului următor. Modificările intră în vigoare pe 12 februarie.

Declarații fiscale modificate

Firmele plătitoare de impozit de 16% din profitul realizat în 2014 trebuie să știe că ANAF a modificat declarația anuală de impozit pe profit (formular 101). Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial pe 5 ianuarie și mai prevede modificarea procedurii de declarare pentru impozitul pe dividendele distribuite persoanelor fizice, impozitul pe dobânzi, impozitarea premiilor, prevăzute în formularul „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat cod 14.13.01.99/bs”. Același ordin al Fiscului modifică modul de declarare la bugetul de stat a contribuției pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, cunoscută ca taxa claw-back.

Mai multă birocrație pentru PFA-uri

Anul 2015, începe cu mai multe bătăi de cap pentru persoanele fizice care desfășoară activități independente, profesii libere și întreprinderi individuale, cunoscute drept PFA-uri. Acestea sunt obligate, de la 1 ianuarie, să completeze pentru stabilirea venitului net anual un Registru de evidență fiscală. Până la finele anului trecut, aceste entități calculau venitul net în mod simplu, ca o diferență între venitul brut și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, deductibile, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă. Registrul de evidență fiscală era ținut doar de firmele plătitoare de impozit pe profit. De asemenea, PFA-urile impozitate în sistem real întocmeau Registrul de încasări și plăți, iar mijloacele fixe se înregistrau în registrul inventar. Amortizarea avea o fișă de evidență separată.

Un registru în plus, același rezultat

„În ultimii 10 ani, aceste elemente au fost suficiente pentru a stabili baza de impozitare la un PFA. Cu toate acestea, autoritățile fiscale consideră mai bună practica de a introduce într-un singur loc veniturile și cheltuielile respectiv amortizarea ca să determinăm o bază impozabilă”, comentează, pentru EVZ, consultantul fiscal Adrian Bența, de la Bența Consult. „Practic, un registru în plus, mai multă birocrație pentru a ajunge la același rezultat pe care îl aveam deja”, spune specialistul. Persoanele impozitate pe tranșe de venit nu sunt nici ele scutite de această birocrație. Acestea vor completa partea de registru de evidență fiscală doar pentru venituri. , , Primele modifi cări fi scale ale anului 2015 Nici nu a început bine noul an că au și apărut primele modifi cări anunțate de autorități, care vizează atât populația, cât și mediul de afaceri ^ PFA-urile vor fi obligate să țină de anul acesta un registru fi scal FOTO: EVZ Mai multă birocrație pentru PFA-uri ^ Gazele nu se scumpesc până pe 1 iulie Prețul gazelor naturale va rămâne aproape neschimbat până la 1 iulie pentru clienții casnici, așadar pentru deținătorii de centrale termice de apartament și pentru centralele (CET) care livrează agentul termic către populație, a decis ieri Guvernul, printr-o hotărâre. Potrivit acesteia, înghețarea tarifelor este posibilă deoarece, până la data menționată nu se va modifica prețul de achiziție al gazelor naturale de producție internă. Ușoare variații de tarife ar putea veni însă din faptul că, pe lângă gaze de producție internă, clienții casnici primesc în coșul de consum și gaze de import, care se pot scumpi sau ieftini. Pe de altă parte, prețul final al gazelor naturale și agentului termic livrat populației variază ușor și în funcție de tarifele de transport. ^ Noi impozite pentru câștigurile din jocuri de noroc ^ Declarații fi scale modifi cate Dacă, până în prezent, norocoșii care câștigau la loto, cazinou, pariuri sportive sau alte jocuri de noroc erau scutiți de impozit până în limita sumei de 600 lei pe zi, de acum încolo orice câștig se taxează. Astfel, indiferent dacă jucătorul este român sau străin, pentru câștigurile de până la echivalentul a 14.999 euro el plătește un impozit de 1%, pentru sumele cuprinse între 15.000 și 99.999 euro va achita statului 16%, taxa pentru sumele mai mari de 100.000 euro fiind de 25%. Impozitul se reține la sursă, cu excepția jocurilor de noroc pe Internet, unde câștigurile trebuie declarate la Fisc de către jucători până pe 25 mai a anului următor. Modificările intră în vigoare pe 12 februarie. Firmele plătitoare de impozit de 16% din profitul realizat în 2014 trebuie să știe că ANAF a modificat declarația anuală de impozit pe profit (formular 101). Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial pe 5 ianuarie și mai prevede modificarea procedurii de declarare pentru impozitul pe dividendele distribuite persoanelor fizice, impozitul pe dobânzi, impozitarea premiilor, prevăzute în formularul „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat cod 14.13.01.99/bs”. Același ordin al Fiscului modifică modul de declarare la bugetul de stat a contribuției pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, cunoscută ca taxa claw-back.