Andrei Gheorghe a murit, pe 19 martie 2018. Fostul prezentator și realizator de televiziune și radio din România avea 56 de ani. O moarte care întristează România și pe care Andrei Gheorghe, cu umorul lui non-conformist, pare că și-a prevestit-o.
Găsit de îngrijitor în vila sa, după 12 ore de agonie, Andrei Gheorghe nu a mai putut fi salvat de către medici. În prezent, corpul respectatului om de televiziune și radio este la IML, unde au avut loc investigații suplimentare. – Vezi primele imagini din interiorul vilei jurnalistului
Oficiali din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Ilfov au confirmat pentru EVZ, luni seară, că decesul lui Andrei Gheorghe a avut loc în locuinţa sa din oraşul Voluntari. Poliţiştii au transmis că, în jurul orei 22.15, au fost sesizaţi, prin apel la 112, că a fost găsită o persoană decedată. La faţa locului, s-a confirmat că persoana era Andrei Gheorghe.
Andrei Gheorghe (n. 14 ianuarie 1962, Lipețk, Rusia – d. 19 martie 2018, Voluntari, România) a fost un prezentator și realizator de emisiuni radio și televiziune din România, realizator de filme documentare și de scurt metraj.
Tatăl lui, originar din România, a studiat la școala de aviație din Lipețk, Rusia, iar mama sa, rusoaică, era fiica comandantului școlii de aviație.[1] Andrei a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (secția rusă-engleză), Universitatea din București.
Anii 1990 Între 1991 și 1993 a fost reporter special la Radio Constanța și a realizat mai multe emisiuni la posturile Radio Sky Constanța (1993- 1996; „Videomania”, „Vineri 13”), Pro FM București (1996-2002; „Midnight Killer” „13-14”) și „Lanțul Slăbiciunilor” la Pro TV.
Din 2002 În 2002 și 2003 realizează la Antena 1 emisiunea „Gheorghe” și reia emisiunea „13-14 cu Andrei”, mai întâi la Radio 21, iar apoi, în perioada 2005-2006, la Radio Total.
A avut un rol secundar în filmele Amen al lui Costa Gavras, Tinerețe fără tinerețe al lui Francis Ford Coppola și a colaborat cu Paraziții pentru albumul Irefutabil.
În 2004 este consilier media și realizator de emisiuni („Politica, frate!” și „Am o știre pentru tine!”) la Realitatea TV. A scris la „Academia Cațavencu” și în ghidul „24-FUN”.
În afară de realizarea de emisiuni radio și TV, a deținut funcții de conducere la posturile unde a lucrat: director general al Radio Sky Constanța și Pro FM București, director de programe al trustului Media Pro, consilier în probleme de marketing la Antena 1 București.
În 2006 în colecția „Ego Publicistică” de la Polirom a apărut volumul Midnight Killer - Banalitatea s-a născut la oraș, însoțit de un CD audio.
A realizat un scurt metraj în 2008, numit Dubla personalitate. A fost realizatorul emisiunii „Cu Gheorghe și Mihaiu” de la Radio Guerilla și a acceptat provocarea de la Kanal D pentru a modera reality-show-ul românesc „Rătăciți în Panama”. În 2009 a anunțat un nou proiect: „www.presa.nu”. Din data de 5 ianuarie 2010 s-a ocupat cu organizarea departamentului de comunicare din cadrul Ministerului de Finanțe până în luna februarie a aceluiași an.
A realizat emisiunile „Salutare Națiune” (din 3 octombrie 2010 pe Prime în Chișinău, Republica Moldova), „Clubul de poker” (din 24 octombrie 2010 pe Prima TV în România), „Oameni și oameni” (din 13 februarie 2012 pe The Money Channel).
A colaborat cu trupa Paraziții pentru albumul Irefutabil.