Primele DECLARAȚII oferite de Simona Halep, după debutul de la Miami

Simona Halep a spus, la finalul partidei cu Nicole Vaidisova, scor 6-4, 2-6, 6-1, că a avut ceva probleme, pentru că nu știa nimic despre adversara din Cehia.

Simona Halep s-a calificat, astăzi, în turul al treilea al turneului de la Miami, iar la final a spus că Nicole Vaidisova (Cehia) a fost o mare necunoscută. Din această cauză, tenismena „tricoloră” a avut și probleme în primele două seturi. 

„A fost un meci dificil pentru că nu o ştiam până acum pe Vaidisova. E greu să joci cu cineva pe care nu-l cunoşti. Nu sunt adaptată 100% nici condiţiilor, vremii de la Miami, dar încerc să fac tot posibilul să rămân relaxată în perioada următoare. Am câştigat la Indian Wells cel mai important turneu dar trebuie să-mi păstrez mintea limpede”, a spus Simona Halep.