Primele aparate foto care pozează 3D şi filmează full HD

Cele două gadgeturi produse de Sony sunt considerate ca fiind din categoria hibrid. Noile „jucării” vor ajunge pe piaţa românească în luna iulie şi vor costa până la 650 de euro.

Sony va aduce în România, în luna iulie, noile aparate foto NEX 5 şi NEX 3, doi hibrizi care combină aparatul pocket cu DSLR-urile. Ce le face pe noile gadgeturi atât de speciale este faptul că pot filma în format HD 1080i şi fotografia în format 3D.

Deşi are încorporată tehnologia necesară pentru a fotografia 3D, această opţiune nu va fi disponibilă de la lansarea produsului, ci puţin mai târziu, printr-un update al software- ului.

Potrivit lui Taiju Ishikawa, şeful Sony România, dacă pe NEX 5 îl privim ca pe un DSLR, acesta este cel mai uşor şi mai subţire din lume, iar dacă îl vedem ca pe un foto pocket atunci putem spune că este primul aparat de acest gen care are obiective interschimbabile. Noul senzor CMOS Exmor APS HD, cu o rezoluţie de 14.2 megapixeli, stă la baza celor două camere.

Uşor de folosit

Dacă o să vi se pară complicat modul de operare pe aceste aparate nu are rost să vă stresaţi pentru că programul este conceput în aşa fel încât meniul să pară a fi un dicţionar mic încorporat în aparat. Parametrii de fotografiere sunt uşor accesibili, prin intermediul unei palete de control intuitive şi a două taste.

Rotind selectorul de control, utilizatorul poate seta adâncimea focalizării, iar schimbările pot fi previzualizate pe ecranul LCD. În comparaţie cu modelele obişnuite de camere foto DSLR, construcţia ce elimină sistemul mecanic cu oglindă reduce grosimea celor două camere până la 24,2 mm. NEX 5 beneficiază de o carcasă din magneziu, foarte uşoară şi rezistentă.

Mai multe poze într-una singură

Una dintre cele mai atractive funcţii ale sale este cea de Sweep Panorama. Prin apăsarea butonului declanşator şi balansarea aparatului de fotografiat în lateral sau pe verticală, camera va captura un număr mare de cadre, realizând în mod automat imagini panoramice pline de detalii, la o calitate de 23 de megapixeli, cu un unghi de vizualizare de 226 de grade.

Ambele camere pot surprinde acţiuni rapide făcând până la şapte poze pe secundă. Gadgeturile au şi un ecran mobil cu ajutorul căruia să vă puteţi orienta mai bine când veţi face pozele.

„Aparatele din seria NEX pot fi considerate gadgeturi new-entry pentru profesionişti. Este posibil ca venirea lor pe piaţă să creeze un nou segment de aparate foto care să muşte din cel al pocketurilor şi al DSLR-urilor”, a mai declarat Taiju Ishikawa.

Aparatul poate suporta o memorie de până la 32 de GB. Preţurile aparatelor pot varia între 550 şi 650 de euro.

AL DOILEA

NEX 3, fratele mai mic de la Sony

  • Ca şi „fratele” său mai mare, Sony NEX 3 are un sistem antipraf. În momentul în care aparatul se aprinde, există un mecanism de vibrare care va „scutura” praful.
  • Ambele aparate beneficiază de ieşire HDMI şi port USB 2.0 HI-Speed. Spre deosebire de NEX 5, NEX 3 vine în trei culori: negru, argintiu şi roşu. Acesta suportă carduri de stocare Pro Duo, Pro-HG Duo; card SD, SDHC, SDXC.
  • Este cu 10 grame mai greu decât NEX 5, acesta având 297 g cu baterie şi card de memorie PRO Duo. Dimensiunile aparatului sunt de 117,2×62,6×33,4 mm.
  • La capitolul afişaj, ambele gadgeturi au aceleaşi caracteristici: LCD de 7,5 cm, cu tehnologia XtraFine TruBlack (rezoluţie de 921 k), unghi ajustabil 80 grade sus/45 grade jos.
  • Ambele mai vin şi cu un zoom digital de până la 10x. NEX 5 şi 3 sunt compatibile cu obiective Sony, Minolta şi Konica.