Primarul Porumb fură la BAC şi se face de râs la DNA

Declaraţiile date în faţa procurorilor de la DNA care anchetează cazul "Şpagă la Bac" trădează lipsa de cunoştinţe elementare ale unui primar PDL.

O lectură a declaraţiilor din dosarul "Şpagă la Bac", date de cei care au preferat să dea mită pentru a promova examenul la un liceu din Cluj-Napoca, dezvăluie un univers fascinant al unor oameni paraleli cu şcoala, care nu ştiu nici ei de ce au plătit sume importante de bani pentru diploma cu pricina.

Cei mai mulţi dintre "elevi" au vârste între 19 şi 55 de ani, au urmat cursurile serale la liceul privat "Didactica Nova" şi sunt şoferi de troleibuz, coafeze, pedagogi, infirmieri, instalatori sau chiar primari.

Primarul agramat a trecut cu 8 examenul la română

Printre cei audiaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Cluj s-a aflat şi primarul comunei Aşchileu, Ioan Porumb (PDL), în vârstă de 49 de ani, care susţine că a luat Bac-ul anul trecut, în sesiunea de toamnă, fără să fi plătit vreun leu pentru asta. Primarul a obţinut nota 8 la limba română, proba orală, şi 6,5 la proba scrisă.

Declaraţiile date procurorilor demonstrează însă un nivel de cunoştinţe redus. "După ce mam înscris la eczamenul de bacalariat iam spus acest lucru lui Văidăhăzan Ioan... Am promovat toate eczamenele, am scris cim ştiut dar am şi copiat de la vecini. Cu această ocazie mi se prezintă lucraria del romînă, ieste scris numele meu pe acista dar nu ieste scrisă de mine", Primarul Ioan Porumb, în faţa procurorilor

La întrebările noastre, primarul din Aşchileu a ţinut să precizeze: "Am dat examen pentru că vreau să fac cursurile Facultăţii de Administraţie Publică, şi nu pentru bani".

900 de euro pentru diploma de bacalaureat

Emilia Dombi este infirmieră la un spital din Cluj-Napoca şi spune că a vrut să aibă şi diplomă de bacalaureat, iar pentru acest lucru a fost de acord să cotizeze cu 900 de euro.

În prima fază, infirmiera a negat că a dat mită. Pusă însă în faţa probelor, ea a recunoscut că a discutat cu Dorel Avram, directorul liceului privat "Didactica Nova", care i-a spus că nu contează ce scrie la examen, câtă vreme va trece pe lucrare o anumită parolă.

O altă elevă este Maria Elena Călbăjos, angajată ca vânzătoare. "Din acest motiv (profesia - n.r.) nu am reuşit să învăţ", recunoaşte femeia. Şi Elena Călbăjos a plătit tot 900 de euro.

"Sunt la şcoala de maiştri şi îmi trebuia şi liceul"

Viorel Cesărean, de meserie şofer, a fost şi el audiat de procurori. "Nu se condamnă aşa uşor un om. Nu îi cunosc pe niciunul dintre cei arestaţi, iar ei au declarat că nu mă cunosc. Pe ce probe acuzi un om? Pe poveşti? Eu am vrut diplomă de bacalaureat deoarece sunt şi la şcoala de maiştri şi îmi trebuia liceul", spune el.

Un alt "elev" care a recunoscut că a cotizat pentru diploma de bacalaureat este Marian Călbăjos (33 de ani), rudă cu Elena Călbăjos. Instalator la EoN Gaz, acesta spune că, în urmă cu câţiva ani, a lucrat la cabana lui Ioan Rus, directorului liceului Alexandru Borza, unde s-a înregistrat frauda.

"În acest context l-am cunoscut pe profesorul Ioan Rus, iar când am aflat că examenul de bacalaureat se susţine la liceul condus de acesta l-am sunat", recunoaşte instalatorul.

Pedagog cu Bac-ul întârziat

Pe lista celor care au încercat să promoveze prin fraudă examenul de bacalaureat se află şi Corina Maier, în vârstă de 44 ani, pedagog chiar la liceul unde s-au falsificat 42 de lucrări la limba română.

"Am dat examenul acum pentru că la vremea obişnuită nu am putut să îl dau din cauza unor probleme medicale. Pentru mine această diplomă are o valoare sentimentală: tatăl meu şi-a dorit foarte mult că eu să termin liceul cu diplomă de bacalaureat", este declaraţia pedagogului Corina Maier.

În dosarul "Şpagă la Bac", aflat în prezent la magistraţii Tri bunalului Cluj-Napoca, profesorii Ioan Văidăhăzan, Ioan Rus, Dorel Avram şi Ilie Cornoiu au fost arestaţi sub acuzaţia de luare de mită. 8 e nota obţinută la Bac, la limba română, de primarul din Aşchileu

OPINIA PSIHOLOGULUI

"Eşti atacat că ai două clase ca trenul"

Profesorul universitar Daniel David, şef al Catedrei de Psihologie Clinică din cadrul Facultăţii de Pshihologie de la Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, spune că nevoia oamenilor de recunoaştere socială, inclusiv prin obţinerea unei diplome de bacalaureat, este foarte importantă.

"Mulţi dintre semenii noştri nu au o pregătire şcolară foarte complexă. Totuşi o pregătire minimală, care dă un oarecare respect, este foarte importantă pentru ei. Le trebuie diplomă de bacalaureat pentru imaginea lor socială, şi nu pentru beneficii materiale etc. Poţi să ai bani suficienţi, dar te jenează când eşti atacat că ai două clase ca trenul şi atunci încerci să faci totul pentru a obţine, pe orice căi, prin muncă sau şmecherie, să zicem, o diplomă de bacalaureat", explică profesorul Daniel David.

Psihologul ţine să precizeze că, în momentul de faţă, în România este tot mai valorizată ideea falsă că scopul scuză mijloacele. "Într-o societate normală şi civilizată, scopul nu scuză mijloacele", conchide profesorul universitar din Cuj-Napoca. Citiţi şi: "Şpaga de la bac", conexiuni cu Ministerul Educaţiei O nouă arestare în dosarul fraudă la BAC 2010 Examen de Bacalaureat aranjat la minister