Primarul din Snagov, inofensiv pentru judecători

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) consideră, în motivarea deciziei prin care a admis eliberarea sub control judiciar a primarului din Snagov, că nu există indicii care să arate că, odată eliberat, edilul ar încerca să influenţeze ancheta.

Judecătorii au mai ținut cont de faptul că Apostol Mușat nu are antecedente penale, are o familie organizată, fiind cunoscut în societate ca o persoană cu un comportament corespunzător. Caracterizări pozitive ale primarului au fost făcute de Serviciul Administraţiei Publice Locale, conducerea şcolii ”M. Eminescu” din Ghermăneşti, Snagov și de Consiliul judeţean Ilfov, caracterizări care au fost depuse la dosar. În plus, primarul ar avea și ceva probleme de sănătate. Motivare hilară Magistrații mai consideră că primarul arestat nu poate distruge probele din dosar din moment ce acestea se află în custodia procurorilor! Primarul localităţii Snagov, Apostol Muşat, ar putea fi cercetat în libertate, după ce Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, ieri, să-i admită cererea de eliberare sub control judiciar. Hotărârea nu este definitivă şi a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). A cerut o șpagă de milioane Primarul Muşat a fost arestat pe 22 decembrie 2011 fiind acuzat că ar fi cerut denunțătorului din dosar 1,5 milioane de euro pentru a alcătui un plan parcelar. Alături de el au fost arestaţi primarul localităţii Jilava, Adrian Mladin, vicepreşedintele CJ Ilfov, Gheorghe Roman, şi finul edilului din Jilava, Ovidiu Szasz. În cazul a doi notari, Roxana Curpene şi Eugenia Cuţaru, instanţa a decis cercetarea lor în libertate.