Edilul stațiunii considerate ca fiind a doua perlă a litoralului românesc are în plan să trântească un drum peste nisip și să împartă hectare întregi de plajă la privați. Investitorii din zonă amenință că pleacă.
Primarul orașului Năvodari, Nicolae Matei, și-a trimis angajații să măsoare plaja și să deseneze traseul unui drum care ar urma să străbată cei șase kilometri de plajă existentă, pe o lățime de șase metri. Asta, fără să aibă aviz de la Mediu sau de la Direcția Dobrogea Litoral, potrivit informațiilor obținute de EVZ. Patronatele din turism s-au sesizat şi au început să facă cercetări, aflând că Primăria Năvodari a depus un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) care prevede construirea drumului, dar și faptul că edilul vrea să împartă plaja la privați.
În timp ce edilul stațiunii spune că nu renunță nici în ruptul capului la proiectului lui, șefii de la Admnistrația Bazinală Dobrogea Litoral au explicat, într-un răspuns trimis ziarului Evenimentul Zilei, că acțiunea edilului este ilegală. Și ministrul Mediului, Attila Korodi, a precizat, pentru EVZ, că a cerut specialiștilor din ministerul pe care îl conduce să verifice intențiile edilului.
Hotelierii îi cer lui Ponta să oprească proiectul
„Principala atracţie a staţiunii Năvodari a fost şi este plaja. După Mamaia, e clar că locul care se poate dezvolta cel mai mult pe litoral este Năvodariul. Aici s-au făcut investiții importante în ultimii 12 ani. În momentul în care am văzut documentele cu planurile primarului am fost în pragul unui stop cardiac”, a declarat vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea. Potrivit acestuia, proiectul prevede o alee de beton lată de șase metri, în jurul căreia vor apărea construcţii, locuinţe şi chioşcuri, toate luând faţa hotelurilor construite în ultimii zece ani. „Evident că dacă se ştia lucrul ăsta de acum zece ani, nu mai investea nimeni aici. Vreau să atrag atenția că o stațiune construită în ultimul deceniu riscă să fie îngropată. Nu o să vină nimeni să stea printre bălării, cu construcţii în faţă. Este un apel pe care îl fac primului ministru din partea ANAT, să intervină cu Corpul de Control al Guvernului”, a mai spus Burcea.
Situația de la Năvodari, în ședința de guvern
Victor Ponta a declarat, ieri, că va examina dacă va trimite Corpul de Control la Năvodari pentru a verifica situaţia construcţiilor ce se intenţionează a fi ridicate în zona plajei, el menţionând că, dacă e vorba de decizii ale autorității locale, acestea pot fi atacate în instanță. Potrivit surselor EVZ, este posibil ca situația de la Năvodari să fie pe agenda ședinței de guvern de miercuri.
Investitorii vor să plece
Șefi i de la Direcția Dobrogea Litoral: Nu se poate construi pe plajă
În timp ce primarul PSD se laudă că a obținut fonduri europene pentru proiectul denumit „Proiectul amenajare malul Mării Negre în zona de litoral a orașului Năvodari – dezvoltarea infrastructurii de turism de utilitatate publică”, șefii de la Administrația Bazinală Dobrogea Litoral au explicat, într-un răspuns trimis ziarului Evenimentul Zilei, că primăria Năvodari nu a primit avizul de la ei pentru a betona plaja.
„Menționăm că acest proiect nu a intrat în analiză, privind avizarea din punct de vedere al gospodăririi apelor pentru că nu au fost accesate până în prezent fondurile europene de către Primăria Navodar”, se precizează în răspuns.
Edilul omite avizul de la Apele Române
În timp ce primarul Nicolae Matei suține că are toate vizele și că este totul legal, șefii de la Ape au explicat că au discutat cu mai marii primăriei Năvodari și că în cazul PUZ-ului au emis un punct de vedere. El spune clar: se interzice orice formă de reducere a plajei. „Punctul de vedere referitor la: „Planul Urbanistic Zonalzona litoral Mamaia- Năvodari - se interzice sub orice formă reducerea suprafeței plajei și extracției nispului de pe plaja. Potrivit legii, autorizarea de construire de noi șosele în banda litorală de 50-150 de metri, paralelă cu linia țărmului sau în zonele protejate este interzisă”, se precizează în răspuns. Legat de cel deal doilea plan, „Proiectul amenajare malul Mării Negre în zona de litoral a orașului Năvodari – dezvoltarea infrastructurii de turism de utilitate publică”, șefii de la Ape au precizat că nu s-a emis avizul de gospodarire a apelor.
Primarului Matei nu îi pasă de investitori
În timp ce hotelierii și investitorii spun că ar trebui ca edilul să discute public și cu ei planurile de dezvoltare a zonei turistice, primarul PSD o ține pe a lui: „sunt reclamagii și le este frică că le iau fața. Unul dintre ei mi-a făcut de anul trecut reclamaţie la prefectura Constanţa, dar şi la DNA, că prin proiectul ăsta le iau lor faţa”.
Mai mult, Matei i-a numit pe cei care au ridicat hoteluri în stațiune și au investit zeci de milioane de euro „așa-ziși investitori” și le-a transmis să își vadă de „felia lor”. „Ei săși vadă de felia lor, de Năvodari mă ocup eu. Cei care şi-au făcut ansambluri rezidenţiale vor avea exclusivitate în dreptul lor în ceea ce priveşte comerţul, traficul poate fi restricţionat în anumite ore”, a adăugat edilul care nu vede care este problema că va distruge o parte din plajă sau alungă investitorii.
Alin Burcea: Ar fi apărut proprietari peste noapte
Vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, a explicat, pentru EVZ, cum a aflat că hectare întregi de teren de lângă drumul-faleză care ar urma să ocupe kilometri întregi de plajă au fost date unor persoane, pe baza legii retrocedării. „S-a reconstituit dreptul de proprietate și, deși a existat teren în localitate, s-a dat lângă viitorul drum pe care Primăria Năvodari vrea să îl construiască”, a explicat acesta. Cei de la Asociație au reușit să obțină un plan cu proprietarii din zonă, iar hotelierii au început să depună plângeri la Parchet. Motivul: aceștia susțin că printre beneficiarii de hectare de teren s-ar afla rude ale edilului și angajați din Primăria Năvodari. Ei ar fi primit teren chiar lângă plajă și lângă drumul care ar urma să ia o fâșie de șase metri de plajă. În Năvodari există, potrivit Autorității Naționale pentru Turism, 8.720 de locuri de cazare. Nicolae Matei este primar al orașului Năvodari din anul 2008. De asemenea, el deține și funcția de președinte al PSD Năvodari. Edilul a fost condamnat în 8 aprilie, de Tribunalul Constanța, la trei ani și șase luni de închisoare cu executare pentru dare de mită. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, următorul termen fiind stabilit în 18 septembrie.