La doar o săptămână de la excluderea sa din PNL şi la doar câteva zile de când susţinea cu tărie că va rămâne independent, primarul Devei, Mircia Muntean, s-a înscris în UNPR.
"M-am înscris în UNPR încadrându-mă astfel într-o oarecare regulă instituită în ultima vreme. Mai toţi primarii liberali excluşi relativ recent din PNL au trecut în UNPR. Aşa am considerat eu că este mai bine. Voi fi vicepreşedinte la nivel naţional şi mă voi ocupa de judeţele Braşov şi Covasna. Sincer să fiu, la ora asta nici nu ştiu cine este preşedinte al UNPR Hunedoara", a declarat pentru EVZ Mircia Muntean.
Marţea trecută, Consiliul Naţional Executiv al PNL a decis excluderea din partid a lui Mircia Muntean din cauza atacurilor pe care acesta le-a lansat împotriva mai multor lideri ai partidului în ultimul an, de când a pierdut şefia organizaţiei liberale din Hunedoara, în favoarea lui Mircea Moloţ. Actualul preşedinte al PNL Hunedoara, Mircea Moloţ, spune că decizia lui Mircia Muntean este încă o dezamăgire. "Am crezut că este un om politic care luptă pentru o ideologie, pentru un partid, pentru o echipă. Se dovedeşte însă că tot ce a făcut Mircia Muntean în ultimii ani a făcut pentru propria-i persoană. Să treci aşa de uşor de la dreapta politică într-o formaţiune de stânga... Ce mai e de comentat? Ca politician, pentru mine este zero, indiferent cât este mincinos", conchide Mircia Moloţ. Colaborator al PDL
În ultima perioadă s-a zvonit că Mircia Muntean ar putea trece la PDL. Liberalii chiar l-au acuzat că, încă din toamna lui 2009, se angajase în faţa lui Vasile Blaga să "spargă" organizaţia liberală de la Hunedoara, apoi să treacă la PDL. Preşedintele PDL Hunedoara, Dorin Gligor, spune însă că, oficial, cu el nu s-au purtat niciun fel de discuţii pe această temă: "Mircia Muntean rămâne primar al Devei şi un bun colaborator al nostru ca primar.Eu unul nu am fos nici pro, nici contra eventualei lui treceri la PDL, însă cu mine nu s-a purtat nicio discuţie oficială pe tema asta". UNPR: "Îl susţinem indiferent de opţiune"
La rândul său, preşedintele UNPR Hunedoara, Mihail Rudeanu (fost lider al PDSR Hunedoara şi preşedinte al Consiliului Judeţean în perioada 2000 – 2004), ajunge acum din postura de "duşman" politic al lui Mircia Muntean, în cea de "frate". "Asta e viaţa. Şi cu Budulan (fost prefect de Hunedoara) am fost adversari, dar după aceea am ajuns fraţi de cruce. Eu sunt cel care l-a invitat pe Mircia Muntean în UNPR. De mai bine de o lună am purtat discuţii cu el pe tema asta, iar azi, la Bucureşti, după ce domnul Mircia Muntean a discutat cu domnul general Oprea, în 20 de minute lucrurile s-au lămurit. Îl vom susţine pe Mircia Muntean într-o viitoare candidatură, indiferent dacă va dori să candideze la Primăria Deva sau Consiliul Judeţean Hunedoara", conchide Rudeanu.