Republica Moldova. Primarul de Bălți, Alexandr Petkov, propulsat în funcție de Partidul Nostru și liderul său, Renato Usatîi, și-a anulat propria decizie. După ce a impus reguli draconice pentru presă, edilul capitalei de nord s-a răzgândit.
Mea culpa primarului de Bălți
Primarul municipiului Bălți și-a retras propria decizie, care impunea mai multe interdicții pentru mass-media. Printre ele se numărau „interdicția de a publica informații despre administrația locală, care au un caracter provocator, fără comentariul reprezentanților acestei instituții”. Totodată, documentul puncta că reporterii urmează să stea doar în locurile delimitate pentru presă, fără a avea asupra lor echipamente ce ar permite fotografierea, înregistrarea video și audio.
După ce decizia sa a fost intens criticată, edilul s-a răzgândit și chiar și-a cerut scuze de la jurnaliști.
„Astăzi, chiar la prima oră, am reparat o greșeală regretabilă. A fost abrogat Regulamentul aprobat recent privind activitatea presei în Primărie. Îmi cer scuze față de la toți jurnaliștii”, a scris Petkov, pe pagina sa de socializare.
Petkov, luat în furci de organizațiile media
Organizațiile de media au elaborat o declarație comună după aprobarea Regulamentului cu bucluc. Acestea au condamnat „tentativele sfidătoare ale Primăriei Bălți de a împiedica activitatea jurnaliștilor”.
Centrul pentru Jurnalism Independent a cerut anularea regulamentului. De asemenea, a sesizat oficiul teritorial al Cancelariei de Stat să ceară în instanță abrogare documentului.
„Condamnăm încercarea Primăriei municipiului Bălți de a-și aroga competențe arbitrare de restrângere a drepturilor jurnaliștilor în reflectarea evenimentelor din cadrul ședințelor autorității publice,. Precum și de a impune restricții în privința politicii editoriale a instituțiilor mass-media sau a mijloacelor tehnice de documentare a materialelor jurnalistice. Cerem oficiului teritorial al Cancelariei de Stat să exercite controlul de legalitate asupra actului Primăriei municipiului Bălți și să sesizeze direct instanța de contencios administrativ în vederea anulării acestuia”, se arată în declarație.
Declarația a fost semnată de către nouă organizații de media din Republica Moldova.