"Primarul cu cătuşe" a înjurat consilierii!

Adrian Mladin, ales edilul Jilavei din puşcărie, a depus jurământul. El a fost felicitat de prefectul de Ilfov şi aclamat de sute de oameni!

A venit îndesat într-o dubă albă, fără geamuri, cu uşi duble, de oţel, şi escortat de patru poliţişti! Adrian Mladin, primarul de Jilava, ales în puşcărie, cu peste 70% din voturi, a fluturat mâna, învingător, spre mulţimea de jilăveni veniţi să-l susţină la Şcoala generală şi să-i ridice moralul când depune jurământul de primar.

Sute de oameni au început să se strângă în curtea şcolii, la peste 40 de grade Celsius, cu câteva ore înainte de ineditul eveniment, acela ca un primar ales din spatele gratiilor să jure cu mâna pe Biblie şi Constituţie că-i va conduce exemplar. Oameni bătrâni, dar şi tineri, răcneau din toate puterile că "ce bun e domn primar". "Să-i dea drumul dom-le, că e nevinovat. Altul mai bun ca el nu există. Să ni-l dea înapoi pe Adi al nostru!", spunea o bătrânică din mulţime. La ora anunţată, duba albă a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, care-l aducea pe Mladin de la Rahova, acolo unde este încarcerat de şase luni, a intrat pe poarta şcolii. Sutele de simpatizanţi s-au înghesuit ca oile să-l revadă pe primare cum iese mândru din maşină şi au fost cu greu stăpâniţi de jandarmii prezenţi la învestire. Primarul Adrian Mladin a fost dus în sala de consiliu, acolo unde îl aşteptau consilierii locali şi prefectul de Ilfov, Florentina Pencea, venită cu un sfert de oră mai devreme.

După depunerea pe fugă a jurământului, primarul Mladin a fost felicitat de consilieri, care i-au strâns călduros mâna, mai puţin unul care a fost apostrofat de edil: "Tu marş, mă, de aici, jigodie! Să nu te mai văd!". Imediat după terminarea formalităţilor, Mladin a fost luat pe sus de poliţişti şi urcat în duba puşcăriei. Prerogativele vor fi delegate viceprimarului până la finalizarea procesului, iar dacă va fi condamnat, alegerile din Jilava se vor relua. Acuzat de şpagă de 50.000 €

Potrivit DNA, Adrian Mladin, ca primar al comunei Jilava, i-a pretins unui denunţător suma de 500.000 euro din care, la data de 19 septembrie 2011, a primit 50.000 euro. În schimbul banilor, el trebuia să dispună întocmirea, de către Comisia Locală de Fond Funciar, a unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului în suprafaţă totală de 23,8 hectare, iar loturile să fie alipite. Sute de jilăveni s-au strâns ca la circ să-l vadă pe "alesul din puşcărie" Mladin a depus jurământul în faţa prefectului şi a consilierilor locali

Adrian Mladin şi-a făcut campania electorală din Penitenciarul Rahova, unde este depus de şase luni! Citiţi şi:

  • TENSIUNI LA JILAVA! Primarul arestat depune jurământul. Localnicii îl vor liber
  • Depune jurământul în cătuşe!
  • HALUCINANT. Ei conduc Primăriile din puşcărie!