Primarul din Brașov, achitat într-un dosar greu. Sentinţa nu este definitivă

Primarul din Brașov, achitat într-un dosar greu. Sentinţa nu este definitivă

O instanţă a Tribunalului Braşov l-a achitat luni, pe primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, în „dosarul RAT”, în care era judecat pentru infracţiuni de corupţie.

În acelaşi dosar, alături de primarul din brașov, și directorul RAT, Radu Cristian, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, relatează Agerpres.

Sentinţa nu este definitivă.

„(…) achită inculpatul Scripcaru George sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, (…) achită inculpatul Scripcaru George sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul folos necuvenit, (…) lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă SC RATBV SA Braşov împotriva inculpatului Scripcaru George. Menţine măsura asiguratorie a popririi asupra conturilor aparţinând inculpatului Scripcaru George (…) condamnă inculpatul Radu Cristian – pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare (…) suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante a închisorii şi pedeapsa accesorie pe durata unui termen de 2 ani”, se arată în soluţia instanţei, postată pe portalul Tribunalului Braşov.

Ne puteți urmări și pe Google News

Totodată, instanţa a decis că fostul director al RAT trebuie să plătească societăţii suma de 8.746,8 lei cu titlu de despăgubiri şi a respins celelalte pretenţii formulate împotriva acestuia.

George Scripcaru a fost trimis în judecată de procurorii DNA la sfârşitul anului 2016, fiind acuzat de abuz în serviciu, în formă continuată, şi participaţie improprie la această infracţiune.