Primarii nu prea vor spitalele

373 de spitale din 435 trec, de la 1 iulie, la autorităţile locale, care nu sunt prea încântate de decizie.

Autorităţile locale vor prelua managementul a 373 de spitale, începând cu 1 iulie. Alte 62 de spitale, considerate strategice, vor rămâne în administrarea Ministerului Sănătăţii, a decis astăzi guvernul prin ordonanţă de urgenţă.

„Nu facem o descentralizare politică. Acum avem un sistem bicefal în care clădirile în care funcţionează spitalele sunt în proprietatea autorităţilor locale, iar managementul este asigurat de stat. Acest sistem s-a dovedit ineficient pentru că este un sistem cu doi şefi”, a spus ministrul sănătăţii, Cseke Attila.

El a precizat că transferul se va face către autorităţile locale care deţin proprietatea imobilului „indiferent de culoarea politică a primarului sau preşedintelui consiliului judeţean”.

Cei care urmează să preia în administrare spitalele nu sunt la fel de încântaţi de iniţiativă. Spre exemplu, la Timişioara trec în administrarea consiliului local patru spitale: Spitalul de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu”, Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „Dr. Dumitru Popescu”, Spitalul Clinici Municipal şi Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş”.

„Bugetul local va fi pus la grea încercare”

Potrivit viceprimarului, Adrian Orza, această situaţie va crea mari probleme. „Este simplu să muţi pe hârtie nişte unităţi ca nişte piese de şah. În realitate, din punctul de vedere al bugetului, este o problemă imensă, deşi, teoretic, nu zic că nu ar fi normal ca aceste obiective să fie gestionate de autorităţile locale”, a declarat Orza.

El mai spune că trecerea unităţilor sanitare sub tutela Consiliului Local Timişoara va atrage costuri foarte mari, care vor pune la grea încercare bugetul local.

„Discutăm aici de zeci de milioane de euro şi nu văd de unde o autoritate locală din România va avea aceşti bani dacă nu se modifică Legea finanţelor publice şi Codul Fiscal astfel încât să rămână la bugetul local mai mulţi bani din TVA-ul încasat şi din profitul firmelor. Nu cred că prin această măsură putem vorbi de descentralizare în adevăratul sens al cuvîntului. Ceea ce se face e că se plasează instituţii în afara sferei de finanţare a guvernului”, a mai declarat viceprimarul. (A contribuit Georgeta Petrovici).