Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, a invitat, marţi, toţi primarii de sector şi primarul general la o întâlnire pentru semnarea protocolului de implementare al "Strategiei de prevenire a criminalităţii la nivelul municipiului Bucureşti 2011-2016". Nici unul nu a venit.
La discuţii nu a fost prezent niciun primar, aceştia fiind reprezentaţi prin viceprimarii sectoarelor 2 şi 3, şefii poliţiilor locale din sectoarele 1, 4 şi 6, iar din partea primăriei generale şi a sectorului 5 nu a fost delegată nicio persoană, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii. "Întâlnirea de astăzi era extrem de importantă pentru implementarea strategiei de prevenire a criminalităţii la nivelul întregii Capitale, strategie la care numeroase instituţii şi-au adus aportul. Prezenţa factorului politic era necesară întrucât primarii sunt ordonatorii de credite, dânşii pot aloca bugete pentru finanţarea acţiunilor de prevenire a infracţionalităţii, bugete care nu trebuie să fie foarte mari, şi tot ei sunt şi şefii poliţiilor locale sau cei care, de exemplu, angajează firmele de pază în şcoli. Atunci când am vrut să mă întâlnesc cu poliţiile locale, m-am întâlnit, şi am făcut-o chiar în cursul zilei de ieri (luni, 29 august - n.r.), nu mai era nevoie să vină din nou aceleaşi persoane care ştiu foarte bine ce au de făcut, ci factorul de decizie din fiecare sector al Bucureştiului, care este primarul", a spus prefectul Capitalei. El a adăugat că "acei primari care nu au fost reprezentaţi corespunzător nu mai au dreptul de a se plânge de fenomenul infracţional" din sectorul lor, deoarece lupta cu infracţionalitatea nu poate fi dusă numai de Poliţia naţională, Jandarmerie sau Prefectură, ci de toate autorităţile, în mod concertat. "Protocolul pe care trebuia să-l semnăm astăzi cu toţii va fi trimis către primarii de sector şi primarul general, urmând ca Strategia să facă obiectul unei hotărâri de Consiliu General, devenind astfel obligatorie pentru autorităţile locale", a mai spus prefectul Atănăsoaei.