Incredibil. Tupeul unora nu are limite. Jaf pe bani publici. O primărie a plătit spor de xerox şi de dificultate. Cum justifică primarul aceste sporuri ilegale

Primăria Vladimir, din judeţul Gorj acordă un nou spor, şi anume, spor de xerox. În urma verificărilor efectuate de Curtea de Conturi, s-a constatat că acest spor era deja trecut ca adaos la salariu. Deja exista un spor în cuantum de 15% pe care îl primeau aproape toţi salariaţii, pentru utilizarea calculatorului. Sporul inventat de primar era acordat unui salariat al primăriei care utiliza xeroxul

"Am zis ca să îl trecem în decizie ca spor pentru că i-am dat xerox-ul în primire, ca să aibă ca şi xerox, dar nu a luat decât vreo trei luni de zile şi am dat dispoziţie şi i l-am tăiat. Xerox-ul îl folosim în fiecare zi toţi. La un proiect pe fonduri europene, cred că nu exagerez, dar sunt peste 20 de bibliorafturi pe care trebuie să le multiplici", a spus Ion Ianăşi, primarul comunei Vladimir, potrivit romaniatv.net

Dar aceasta nu era singura invenţie salarială a primarului din Vladimir.

Inspectorii de la Curtea de Conturi au mai descoperit alte trei bonusuri cu care se premiau toţi cei 17 angajaţi ai primăriei care astfel îşi dublau salariile. Pe lângă sporul de xerox, unii angajaţi ai primăriei au beneficiat de spor de dificultate, dispozitiv sau spor de stabilitate. Din verificările efectuate, Curtea de Conturi a constatat că Primăria Vladimir avea cheltuieli ilegale de peste 300.000 de lei. După aceste ilegalităţi descoperite la primăria gorjeană, Prefectura a luat măsura ca toate sporurile să fie tăiate.