Consilierii locali din Techirghiol, judeţul Constanţa, au votat în această după-amiază un proiect prin care Primăria Techirghiol va putea cumpăra bilete la tragerile Loteriei Române.
Potrivit reprezentanţilor administraţiei locale, în cazul în care vor câştiga, banii vor fi folosiţi pentru cofinanţarea proiectelor europene. Ideea îi aparţine primarului PNL din Techirghiol, Adrian Stan, şi a fost votată aproape în unanimitate, un singur consilier local, din partea PDL, votând împotrivă. Astfel, consilierii locali vor dona câte 20 de lei din indemnizaţiile de consilieri locali, iar suma rezultată va fi jucată la Loto de către primarul Adrian Stan. Acesta a declarat că va face publice numerele jucate, el având de altfel "mână bună" la Loto, unde joacă frecvent şi a şi câştigat de câteva ori.