Primăria Caransebeș îi va face de râsul lumii pe toți cei care au datorii la bugetul local, persoane fizice sau juridice. În ședința de ieri a Consiliului Local, aleșii au decis să facă publică lista datornicilor.
Ideea e simplă: edilii speră ca de rușine datornicii să își achite datoriile. Pe lista rușinoasă se vor regăsi persoanele fizice cu datorii de peste 500 de lei și cele juridice cu datorii de peste 2.000 de lei.
„Inițial, am propus un barem de 1000 de lei pentru persoane fizice și 5000 de lei pentru cele juridice, dar în urma discuțiilor premergătoare ședinței cu reprezentanții PSD, ei au venit cu scăderea plafonului la 500, respectiv 1500 de lei. Am fost de acord cu 500 de lei la persoanele fizice, dar am propus totuși ridicarea la 2000 lei pentru cele juridice, așa cum s-a și votat până la urmă proiectul. Lista cu datornicii la bugetul local va fi publicată trimestrial, va fi actualizată tot timpul. Nu avem nimic de ascuns, mi se pare firesc să fie afișată lista cu datornicii”, a precizat primarul Felix Borcean.