Primăria Capitalei, evacuată de bulină

SCHIMBARE. Funcţionarii municipali se vor muta din clădirea de pe Bulevardul Regina Elisabeta, cel mai probabil începând din februarie 2009, pentru ca actualul sediu să poată fi consolidat.

Potrivit primarului general Sorin Oprescu, clădirea este veche şi stă pe un sol instabil. Pentru mutarea provizorie, edilul s-a gândit la câteva sedii: un spaţiu în apropierea Politehnicii, unul pe Calea Griviţei, la Piaţa Muncii sau în turnul de birouri de lângă Biserica Armenească. Consolidarea clădirii primăriei a fost aprobată de consilierii municipali încă din luna mai, cu un buget de 53,5 milioane de lei, eşalonat pe trei ani, din bugetul local.