Trei creditori ar putea executa silit Municipalitatea pentru o datorie în valoare de 37,95 de milioane de lei. Aceştia au cerut sechestru pe acţiunile deţinute de autorităţi la societatea REBU.
Pe 11 noiembrie acţiunile societăţii REBU, deţinute de Consiliul General al Muncipiului Bucureşti(CGMB), au fost puse sub sechestru de un executor judecătoresc la cererea a trei creditori. Cei trei creditori se numesc Ioan Tănase, Ştefan Tănase şi Ştefania Manea. Aceştia au câştigat un proces de retrocedare cu muncipalitatea, iar instanţa a stabilit că edilii trebuie să le dea acestora 37,95 milioane lei. Dacă autorităţile nu vor găsi în visteria Primăriei Capitalei această sumă, executorii vor scoate la vânzare acţiunile REBU deţinute de consiliu. REBU a fost înfiinţată în urma asocierii dintre CGMB şi compania germana RER, în 1997. CGMB deţine 50% dintre acţiunile REBU.