Reglare de conturi ca în CODRU! Ce a încercat să facă un primar din Botoşani pentru a REDUCE LA TĂCERE un votant nemulţumit. S-a urcat la volanul unui camion şi şi-a PIERDUT CONTROLUL

Un primar din judeţul Botoşani, ajuns de stresul funcţiei a încercat să calce un votant cu camionul doar fiindcă acesta a „îndrăznit” să-i reproşeze edilului că a rămas fără apă de câteva zile bune. Incidentul a avut loc sâmbătă.

Primarul comunei Stănceni, județul Botoșani se afla la marginea localităţii, unde intenţiona să cumpere un teren pentru a-şi ridica o casă. În mijlocul negocierii, proprietarul unei farmacii l-a văzut, s-a oprit şi i-a reproşat acestuia că de câteva zile a rămas fără apă, după ce un buldozer al Primăriei a avariat o conductă, citează B1.

Nemulţumit de o astfel de întrerupere, edilul s-a urcat la volanul unui camion şi l-a ameninţat pe reclamant că va da peste el. Omul a reuşit să se ferească la timp şi nu a fost rănit, însă, maşina lui a fost serios avariată, informează botoşaninews.ro. 

Conform spuselor localnicilor, edilul ar fi recidivist când vine vorba de astfel de fapte. Se pare că bărbatul are o înclinaţie spre a-şi regla singur conturile cu cei care i se împotrivesc. În urmă cu mai mulţi ani, acesta a intrat cu camionul în casa unei foste angajate pe care a acuzat-o de o lipsă în gestiune.

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.