Primarul comunei sucevene, Satu Mare, Toader Adrian Lavric, în vârstă de 47 de ani, a dispărut de luni și este de negăsit. El a părăsit primăria în jurul orelor 14 și de atunci nu a mai fost văzut.
Nu și-a delegat nici competențele, iar apropiații spun că este o persoană responsabilă și nu își explică dispariția. Secretarul comunei, Cornel Florean, a declarat că nimeni nu știe ce s-a întâmplat.
„Luni, pe la ora 14.00, a plecat de la primărie. Ieri n-a venit, azi n-a venit, n-a făcut cerere de concediu, nu și-a delegat atribuțiile, nimic. Nimeni nu știe ce este cu el. Am înțeles că soția a anunțat și la poliție că a dispărut. Situația e confuză total”, a spus secretarul. Acesta a afirmat că nu știe ca primarul să fi avut probleme de sănătate sau de altă natură și că „nu este omul care să încurce lucrurile”. „Casă, serviciu și atât”, a mai spus secretarul.
Există însă informații potrivit cărora mașina primarului Lavric se află în parcarea Aeroportului „Ștefan cel Mare” Suceava și acesta ar fi plecat marți cu avionul de Roma, scrie monitorulsv.ro.
Primarul a avut un conflict cu un consilier local
Trebuie spus că, în urmă cu circa două săptămâni, la o ședință de consiliu local primarul PSD Toader Adrian Lavric a avut un schimb de cuvinte mai dur cu consilierul local USR Silvestru Balan, iar după ședință l-ar fi lovit pe Balan, în fața primăriei. Consilierul a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost internat. Personalul de pe ambulanță l-a diagnosticat pe Silvestru Balan cu traumatism cranian și contuzie de coloană lombară.
După incident, acesta a spus că „am fost bătut măr” de către primar. „Prima dată m-a lovit puternic în urechea stângă, croșeu, apoi în dreapta, și am căzut. După aceea multe picioare în spate, în coloană, minunății, toate cele… Acum sunt la spital, am branulă, mi se fac investigații peste investigații. Îi spuneam adineauri doctorului că din cauza umflăturilor am probleme și cu respirația, depinde în ce poziție stau. Am fost lovit numai de primar. Nu am avut nimic cu dumnealui, însă eu cred că de mult timp se urmărește acest lucru. Eu sunt mai tranșant, spun numai adevărul. Eu sunt vertical. Oricum intenționez să-l dau în judecată pe primar”.
Edilul a confirmat faptul că a avut o altercație cu Balan, dar a spus că doar l-a îmbrâncit și că regretă acest lucru.