Primar cercetat penal

Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin,Constantin Gherghe, va fi cercetat penal pentru fals în declaraţiile de avere, după ce inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate s-au sesizat în cazul său şi au constatat o serie de inadvertenţe în documentele completate de acesta. Asa anunta agentia de stiri Mediafax, citand reprezentanti ai ANI.

Reprezentantii Agentiei Nationale de Integritate sustin ca primarul municipiului Drobeta Turnu Severin a trecut în declaraţiile de avere verificate de inspectori mai multe bunuri ce nu figurează în evidenţele direcţiilor de impozite şi taxe în aria cărora ar fi trebuit să fie arondate.

In declaraţia de avere întocmită pentru anul fiscal 2004, semnată la data de 6 mai 2005, primarul Gherghe a scris faptul că a vândut un Mercedes, deşi în evidenţele Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale a municipiului Drobeta Turnu-Severin figura înregistrat un autoturism BMW.

Pe numele lui Constantin Gherghe a mai fost depusă, la Agenţia Naţională de Integritate, şi o altă sesizare, legată de starea de incompatibilitate în care se află primarul de la Drobeta Turnu Severin.După alegerea sa în funcţie, acesta nu s-a suspendat din cadrul Baroului de Avocaţi Mehedinţi, situaţie în care legea stipulează că mandatul lui Gherghe încetează de drept.