Pornim sa "gustam" Parisul. Azi intentionam doar sa il servim prin toti porii, in plimbare, pe strazi. Copiii sunt curiosi. Abia asteapta sa vada Tour Eiffel, intoxicati fiind de mama lor in fiecare seara, in povesti, de cel putin doua saptamani.
Ne plimbam pe jos de la hotel, trecand prin fata Palatului Elysee. Nu am auzit-o repetand pe prima doamna Sarkozy, pentru receptia de aniversare a lui Nelson Mandela la care a cantat in weekend... Se simteau, doar, prin aer, fluturii din stomac ai sotului ei... Ma gandesc: chiar si povestile de amor la nivel prezidential sunt mai subtile si mai elegante in Franta...
Trecem catre Champs-Elysee si apoi catre Tour Eiffel. Orasul este o bomboana dulce pe care o tii sub limba. Ii simti aroma indelung si ai vrea sa nu se termine niciodata. Bomboana-bomboana, dar iti ramane in gat, desigur, daca ai dupa tine un „bagaj” (dar doua?) sub 8 ani...
Noi suntem extaziati privind fiecare straduta. Incercam sa le cultivam bucuria pentru frumos, le atragem atentia asupra cladirilor orasului. Ei ridica din sprancene, incercand din rasputeri sa gaseasca diferente fata de Bucuresti. Strazi si-aici... Uite si Arcul de Triumf, care nu e asa urias...Noi fotografiem din toate unghiurile tot ce intalnim in drum, de la copacii taiati perfect, la linie, pe inconfundabilul Champs-Elysee, pana la vitrinele magazinelor cu marci celebre. Ei aduna agrafe de pe jos, sa duca amintire bunicii.
Noi ne inmuiem total la aparitia brusca a Tour Eiffel, trecand pe langa Muzeul Artelor din Africa si Oceania. Ei sunt nemultumiti ca e mic, prea mic, dar isi pierd totusi rasuflarea cand ajungem sub el. S-a dus prima zi la Paris. Trec sub tacere de cate ori mi-am pierdut rabdarea, de cate ori nu am fost o mama minunata, de cate ori am gandit despre copiii mei ca sunt pietre de moara legate de picioare, de cate ori m-am simtit Cotoroanta si de cate ori m-am intrebat de ce nu ne-am rezumat doar la vacanta la Disney...