România a fost ultima ţară din Europa care a implementat televiziunea color, folosind, în mod surprinzător şi pe la spatele lui Nicolae şi Elenei Ceauşescu, un sistem diferit de cel îmbrăţişat de ţările din blocul sovietic.
Pe 23 august 1983, Televiziunea Română a făcut prima transmisie color oficială, din Piaţa Aviatorilor (numită, între 1951 şi 1962, Piaţa Generalissim I.V. Stalin), cu ocazia festivităţilor prilejuite de Ziua Naţională a României. Marele Erou al României socialiste şi tovarăşa academician nu au ştiut însă, în acel moment, că omagiile primite de la participanţi erau transmise în toată ţara nu în alb şi negru, ca în anii precedenţi, ci color.
Când a aflat, ulterior, Elena Ceauşescu n-a fost deloc măgulită, ci dimpotrivă, şi-a sărit din pepeni şi i-a mustrat aspru pe angajaţii televiziunii române, povesteşte pentru EVZ Cristina Ciucă, fosta şefă a Serviciilor Studiouri din TVR. Mereu nemulţumită de "bunăstarea" românilor, tovarăşa nu înţelegea nici în ruptul capului de ce ar fi avut ei nevoie de televiziune color.
De altfel, televiziunea color i se păruse suspectă Elenei Ceauşescu de la bun început, de când văzuse primul car color cumpărat de televiziunea română, vopsit în culorile roşu, verde şi albastru (cele trei culori de bază din care se formează restul de culori). I-a acuzat imediat pe reprezentanţii TVR că au schimbat steagul României, şi, bineînţeles, nimeni nu a avut curajul să o contrazică, povesteşte amuzat Sorin Dumitrescu, fostul şef al Serviciului Emisie şi Control General din TVR. A acceptat însă oarecum ideea până la urmă, când i s-a explicat că maiestuozitatea apariţiilor publice ale cuplului prezidenţial va fi amplificată de imaginile color.
Doi ani mai devreme, în 1981, România devenise singura ţară din Europa care încă transmitea doar în format alb-negru, după ce albanezii au făcut trecerea la diversitatea cromatică. Regimul de la Bucureşti nu se grăbea însă să facă acelaşi lucru, preferând să-şi direcţioneze bugetul auster către alte scopuri.
Ceauşescu, ignorat de tehnicienii TVR
Primii paşi către transmisiile color au fost făcuţi încă din 1975, când a fost cumpărat primul car de televiziune color şi au început unele teste (primele filmări color pe peliculă fuseseră făcute cu câţiva ani mai devreme, pentru portofoliul TVR). La acea vreme, în lume existau trei sisteme de televiziune color: NTSC (american), PAL (creat de germani, reprezenta o îmbunătăţire a sistemului NTSC) şi SECAM (creat de francezi şi adoptat de Rusia şi de ţările-satelit din Estul Europei).
Când în 1978, în timpul vizitei preşedintelui Giscard d’Estaing la Bucureşti, Nicolae Ceauşescu i-a promis că va adopta sistemul SECAM, inginerii şi tehnicienii de la TVR au rămas muţi de uimire. "Sistemul SECAM nu se poate recepţiona corect la noi în ţară, din cauza reliefului: Munţii şi văile deformează semnalul", explică Cristina Ciucă. În plus, recepţia la distanţe mari în sistemul SECAM nu era bună, iar prelucrarea semnalului era deficitară, explică Petre Varlam, fost Director al Direcţiei Tehnice din TVR.
În consecinţă, conducerea TVR a decis, împreună cu reprezentanţii Ministerului Comunicaţiilor, Ministerului Industriilor şi Comitetului de Stat al Planificării, să acţioneze în contrasens cu decizia lui Ceauşescu şi să implementeze, treptat şi pe ascuns, sistemul PAL, superior din punct de vedere tehnic. "La începutul anilor ‘80 televiziunea nu mai primea bani decât cu ţârâita, aşa că ne-am dat seama că managementul trecerii la color nu se putea face decât prin politica paşilor mici", spune Varlam.
Prima transmisie color, pentru străini
Astfel, angajaţii TVR au început să se pregătească pentru trecerea de la alb-negru la PAL, catalogând în mod oficial testele premilinarii drept experimente. A început să fie creat un portofoliu de emisiuni color, iar în anul 1981, cu prilejul Universiadei organizate la Bucureşti, angajaţii TVR au crezut că transmisiile color urmau să primească undă verde. N-a fost însă aşa. Ceauşescu a ordonat o desfăşurare de forţe impresionantă pentru cea mai mare competiţie sportivă organizată vreodată în România, la care au participat aproape 3.000 de atleţi din 86 de ţări, iar asta a însemnat şi transmisii color ale evenimentului, însă numai pentru alte ţări, îşi aminteşte Mircea Toader, fost şef al Serviciilor Relee şi Care de Reportaj din TVR.
Pe lângă lipsa banilor, angajaţii TVR s-au confruntat şi cu embargo-ul sub care se afla blocul sovietic şi care făcea imposibilă achiziţionarea oficială de magnetoscoape (aparate de înaltă frecvenţă pentru înregistrarea şi redarea imaginii şi sunetului). În consecinţă, au cumpărat, pe sub mână, două magentoscoape fabricate în SUA, din Iugoslavia, ţară care nu se afla sub embargo.
Ruşii erau nevoiţi să procedeze şi ei la fel, achiziţionând echipamente americane de înaltă frecvenţă, esenţiale pentru cursa spaţială la care se înhămaseră, de la Finlanda şi Franţa. "Se pare că Rusia a implementat sistemul SECAM, în 1967, ca o condiţie pentru ca aceste tranzacţii să aibă loc", povesteşte Mircea Toader.
Prima transmisie color, un act subversiv
În anul 1983, văzând că regimul Ceauşescu nu dădea semne că ar fi avut intenţia de a implementa televiziunea color prea curând, directorul de atunci al TVR, Nicolae Stanciu, a luat hotărârea ca pe 23 august să se facă prima transmise oficială. "Stanciu s-a folosit de faptul că Ceauşescu promisese într-o plenară de partid că România urma să introducă televiziunea în culori", povesteşte Cristina Ciucă.
Transmisia din 23 august 1983 a fost făcută în sistem PAL, la fel ca restul care au urmat. După acea dată, transmisiile au fost parţial color, ceea ce însemna că între emisiunile alb-negru erau intercalate, din când în când, şi programe color. Unele dintre ele erau primite de la vecini, care foloseau sistemul SECAM, aşa că soluţia a fost punerea în vânzare a unor televizoare bi-sistem. Românii cumpărau piese din RDG, concepute atât pentru sistemul PAL cât şi pentru cel SECAM, şi le montau în cutii de lemn autohtone la Electronica. Rezultatul: faimoasele televizoare bi-sistem TELECOLOR.
Televizoarele TELECOLOR au fost puse în vânzare pentru prima oară cam cu un an înainte de prima transmisie şi erau foarte greu de obţinut. Nu atât din cauza preţului foarte mare (costau cam cât jumătate de maşină), ci din pricina listelor lungi de aşteptare pe care numai răsfăţaţii regimului reuşeau să îşi facă loc, spune Sorin Dumitrescu. În aceste condiţii, doar o mână de români au putut urmări festivităţile de pe 23 august 1983 în culori.
Revoluţia în culori
Cum la mijlocul anilor ‘80 programul TVR fusese redus până la numai două ore pe zi, românii din vestul şi din sudul ţării au profitat mai târziu de televizoarele bi-sistem pentru a prinde programele ungurilor şi ale bulgarilor (care emiteau în SECAM), de foarte bună calitate în comparaţie cu cele autohtone.
Niciodată nu a fost anunţat în mod oficial că România a adoptat sistemul PAL, iar Cristina Ciucă povesteşte că Nicolae Ceauşescu a fost făcut să creadă de cei implicaţi în proiect că bi-sistemul SECAM/PAL era de fapt un sistem cu totul şi cu totul original, născocit de la zero de români. Sovieticii şi-au dat însă imediat seama, aşa că telefoanele de la ambasada URSS nu s-au lăsat mult aşteptate.
"Nu puteam să recunoaştem pe faţă că am adoptat sistemul PAL, când cei de la ambasadă, care aveau televizoare SECAM, ne întrebau de ce nu prind transmisiile noastre. Aşa că am fost nevoiţi ocolim subiectul pe cât am putut, spunându-le că nu ştiam care era cauza problemei. În realitate, ambele părţi ştiau exact care era problema", spune Sorin Dumitrescu. Dacă în 1984 proporţia programelor color era de 20% în raport cu cele alb-negru, în 1989 s-a ajuns până la procentul de 80%. Imaginile transmise în timpul Revoluţiei din decembrie a fost color.
După 1990, superioritatea sistemului PAL faţă de cel SECAM a devenit evidentă pentru toată lumea, în condiţiile în care Rusia şi celelalte ţări din Estul Europei au renunţat, treptat, la sistemul francez, îmbrăţişând şi ele PAL-ul. În prezent, SECAM-ul mai este folosit doar de unele ţări africane, majoritatea foste colonii franceze.
SURSA VIDEO: TVR, ARHIVA MULTIMEDIA