Lucian Bute (36 de ani) a fost găsit dopat după meciul disputat în data de 30 aprilie, cu Badou Jack, contând pentru titlul mondial WBC, la supermijlocie. Pugilistul român se consideră nevinovat și declară că nu a folosit niciodată substanțe interzise.
„Ieri a aparut o stire ca am fost testat pozitiv pentru o substanta interzisa dupa meciul cu Badou Jack. Nu am amanunte pentru ca nu ma primit inca rezultatul oficial al laboratorului folosit de catre comisia atletica din WASHINGTON. Personal, eu sunt surprins si dezamagit de aceasta stire. Am o lunga cariera in spate si am fost testat anti-doping de zeci de ori fara sa am vreodata un test positiv. Comform protocolului va avea loc un nou test la esantionul "B" si voi astepta acest nou test inainte sa fac alte comentarii. Nu am folosit niciodata substante interzise si sunt convins ca se va face lumina in acest dosar”, a comentat Lucian Bute pe contul său de Facebook.
Până se va clarifica cazul lui Bute se așteaptă cel mai probabil și testarea probei B. În cazul în care va fi găsit vinovat, Lucian va pierde bursa încasată pentru meciul cu Badou Jack (aproximativ 500.000 de dolari) şi riscă o suspendare de minim doi ani, ceea ce va însemna și finalul carierei sale.