Partea rusă a spus că, în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena, este considerată imposibilă ridicarea imunităţii diplomatului implicat în accident şi a precizat că acestuia i s-a oprit mandatul şi a părăsit miercuri România, cu destinaţia Rusia.
Oleg S. Malginov, ambasadorul Rusiei la Bucureşti, şi-a exprimat compasiunea faţă de rudele şi apropiaţii tinerei care a fost accidentată. "Ambasada, încă o dată, îşi exprimă regretul profund în legătură cu consecinţele grave ale accidentului care a avut loc duminică. Exprimăm sincera compasiune faţă de rudele şi cei apropiaţi", a declarat ambasadorul. Oleg S. Malginov a spus că apreciază faptul că evenimentul nu a fost politizat, iar mass media "a tratat corect accidentul, fără să exagereze". "Apreciem fidelitatea autorităţilor române faţă de respectarea principiilor dreptului internaţional, care, prin Convenţia de la Viena, garantează circulaţia liberă a diplomaţilor şi dreptul lor de a părăsi teritoriul statului şi, de asemenea, dorinţa părţii române de a rezolva acest caz fără politizare exagerată. Din partea rusă se va căuta aceeaşi abordare nepolitizată în viitoarea investigarea a accidentului. (...) Exprimăm speranţa că se vor păstra relaţiile bune dintre România şi Rusia, relaţii care au o dinamică pozitivă", a declarat ambasadorul. Diplomaţia rusă a mai precizat că decizia de a refuza alcooltestul i-a aparţinut şoferului, a fost o decizie personală. De asemenea, ambasadorul a mai spus că se interesează în continuu de starea de sănătate a tinerei. "Pentru noi esenţială este sănătatea domnişoarei, ambasada se află într-un contact permanent cu autorităţile spitalului", a mai adăugat ambasadorul Malginov. Duminică, un autoturism al Ambasadei Rusiei la Bucureşti a lovit grav o tânără pe trecerea de pietoni. Mădălina, tânăra accidentată, este din Brăila şi este studentă în Bucureşti.
-
Medicii au anunţat, cu puţin timp în urmă, starea de sănătate a Mădălinei
Ieri, jurnaliştii de la B1 TV au prezentat declaraţiile unui martor. Acesta a povestit că diplomatul Aleksandr Evsiukov era foarte calm după accident şi că a vorbit doar cu poliţiştii care au ajuns la locul accidentului. "Am auzit o bubuitură şi mi-am dat seama că s-a întâmplat un accident. Am văzut că este o fetiţă întinsă pe carosabil, lângă era un Passat CC alb. Un bărbat se afla lângă fetiţă, a spus că este paramedic şi el a anunţat Ambulanţa. Fetiţa nu a scos niciun cuvânt, era cu faţa în sus. Tremura, dădea din picioare, mâna i se încleştase. Şoferul stătea şi se uita, l-am întrebat dacă el este şoferul şi nu mi-a răspuns nimic. Apoi m-am uitat la număr şi mi-am dat seama că nu este cetăţean român", a declarat martorul.
- Un NOU SCANDAL diplomatic. Un secretar al Ambasadei Rusiei a refuzat să sufle în alcooltest
"Era foarte calm, avea o privire pierdută. Se uita pur şi simplu la fetiţă. La câteva minute a intrat în maşină şi a dat un telefon. Era cu o doamnă şi un băieţel în maşină. Prima maşină de poliţie a ajuns odată cu Salvarea. Poliţistul i-a cerut actele, şoferul i-a arătat un permis de conducere. El a stat în maşină şi a spus că are imunitate", a mai adăugat martorul ocular. CITIŢI ŞI:
- Studenta lovită de diplomatul rus a ieşit din comă
- MAE cere RIDICAREA IMUNITĂŢII diplomatului rus care a ACCIDENTAT GRAV o fată pe trecerea de pietoni
- PRIMELE IMAGINI cu studenta RĂNITĂ GRAV de o maşină a Ambasadei Rusiei. Şoferul are imunitate diplomatică | VIDEO