Prima parcare supraetajată din Timișoara este gata

Prima parcare supraetajată din Timişoara va fi inaugurată vineri, 20 aprilie, în urma unei investiții private care se ridică la 12,6 milioane de euro.

Situată în laterala Iulius Mall, parcarea dispune de 910 locuri, fiind printre cele mai mari de acest tip din ţară. Ea va deservi complexul comercial și ansamblul mixt Openville.

Noua parcare are patru etaje plus demisol, lifturi, tehnologii performante de acces, semnalizare şi detecţie. La intrarea în parcare, două panouri electronice vor afişa numărul de locuri libere disponibile în interior. Potrivit dezvoltatorilor, timișorenii pot parca gratuit 0 oră, tariful după ce se depășește această perioadă fiind de 3 lei / oră. De asemenea, o premieră pentur parcările din Banat, riveranii își pot lăsa mașinile peste noapte în această parcare, contra unui tarif de 1 leu / oră, în intervalul orar 23.00 – 7.00.