Prima fabrică de mâini bionice din lume

O firmă scoţiana a început de ieri producţia de mâini bionice, iar distribuţia acestora va putea fi asigurată şi în România.

70 de modele de mâini i-Limb sunt deja folosite în întreaga lume, însă este pentru prima dată când producţia în masă a unor astfel de proteze se face în scopuri comerciale.

Firma scoţiană va lucra în parteneriat cu mai multe clinici şi distribuitori din Germania, Turcia, Ungaria, România şi din regiunea Benelux, relatează ediţia online a publicaţiei britanice DailyMail.

Autorităţile din Marea Britanie şi Scoţia speră că aceasta iniţiativă să aducă şi alţi jucători, care să formeze o piaţă concurentă.

În prezent, preţul unei asemenea proteze este destul de piperat şi depăşeşte 9000 de lire sterline (12.000 de euro).

Mâna este operată prin captarea de semnale electrice de la muşchii mâinii şi este uşor de folosit în acţiuni care necesită forţă sau delicateţe. Proteza poate fi ataşată pe membrul amputat fără ca vreo operaţie să fie necesară.