Prima DEMISIE din guvernul Grindeanu

Prim-vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Marin Florian, numit recent în funcţia de secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, a anunţat ieri că demisionează din această funcţie pentru a se dedica activităţilor din Consiliul Economic şi Social, transmite Mediafax.

„Am decis, în urma consultărilor cu colegii mei, să demisionez din funcţia de secretar de stat şi să continuu să lupt pentru ducerea la bun sfârşit a mandatului conferit de BNS în cadrul instituţiei Consiliului Economic şi Social”, a postat Marin Florian pe contul său de Facebook.

„A fost o onoare să fiu numit ca secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi îi mulţumesc pe această cale domnului prim-ministru Sorin Mihai Grindeanu, precum şi echipei PSD pentru încrederea acordată. Sunt convins că aş fi putut să generez valoare adăugată în cadrul acestei instituţii şi să ajut mediul economic şi social din România, însă am învestit bună-voinţă, bună-credinţă precum şi mai bine de doi ani din viaţa mea într-un proiect care vizează reformarea dialogului civic şi social din România în cadrul instituţiei Consiliului Economic şi Social”, a precizat liderul sindical.

Consiliul Economic şi Social (CES) este forul abilitat să avizeze proiecte de acte normative, format din lideri ai sindicatelor, patronatelor şi societăţii civile.

Marin Florian este unul dintre cei patru candidaţi la funcţia de preşedinte CES. Cele patru candidaturi au fost depuse de: Ion Albu, preşedinte executiv al confederaţiei sindicale Meridian; Marin Florian, prim-vicepreşedinte al Blocului Naţional Sindical; Iacob Baciu, preşedintele Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România; Liviu Apostoiu, vicepreşedinte al confederaţiei sindicale Cartel Alfa.

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat este condus de Florin Jianu, care a condus anterior Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.

Nou-înfiinţatul minister a preluat de la Ministerul Economiei direcţiile privind mediul de afaceri, întreprinderile mici şi mijlocii, comerţul, aici însemnând de fapt comerţul exterior, dar şi zona de atragere de investiţii. Aparatul propriu o să aibă în jur de 355 de persoane, din care aproximativ 215 - 220 preluate de la Ministerul Economiei.